Algoritmul care identifică problemele cardiace cu precizia unui medic
Deși nu toate micile anormalități cardiace sunt motive de îngrijorare, unele au efecte grave asupra sănătății tale, putând cauza dezvoltarea insuficienței cardiace sau, în cazuri mai grave, atacul de cord.
Multe dintre problemele de sănătate nici nu prezintă un simptom, iar identificarea lor prea târzie îți poate pune viața în primejdie. Din acest motiv, un grup de cercetători de la Universitatea Stanford a găsit o modalitate de a diagnostica o afecțiune chiar și în aceste cazuri speciale. Partea bună a acestei tehnologii noi este că nu ai nevoie de un medic specializat lângă tine sau de o programare la o clinică.
Algoritmul dezvoltat de aceștia poate detecta 14 tipuri de aritmii, iar, în urma testelor realizate, specialiștii sunt de părere că tehnologia poate realiza consultul mai bine ca un cardiolog antrenat.
De multe ori, electrocardiogramele nu pot identifica prezența unei aritmii, motiv pentru care medicii le recomandă pacienților să poarte un dispozitiv purtabil care le monitorizează activitatea cardiacă de-a lungul a două săptămâni. Cercetătorii s-au inspirat de această practică pentru a da naștere algoritmului lor. Ei s-au folosit de datele oferite de compania iRhythm, care creează monitoare cardiace, pentru a antrena o rețea neurală timp de șapte luni de zile. Aceasta poate detecta problemele cardiace cu acuratețe, în urma analizării electrocardiogramelor pacienților, notează Engadget.
Pentru a se asigura că rezultatele oferite de algoritmul creat sunt veridice, echipa a comparat diagnosticul dat de cardiologi cu cel oferit de mașinărie. Rezultatele par să sugereze că algoritmul este capabil să concureze cu cardiologii, iar în unele cazuri, le depășea capacitățile, pentru că putea diferenția între două tipuri foarte similare de aritmii. Un caz în care diagnosticarea corectă poate face diferența între viață și moarte.
Unealta poate deveni un instrument de diagnosticare pentru persoanele sărace, aflate în zone izolate, departe de un centru medical, dar nu numai. Cercetătorii sunt de părere că dispozitivul purtabil va putea fi folosit pentru a identifica semnalele unui infarct, ale unei insuficiențe cardiace sau ale accidentului vascular cerebral.