Acest implant te-ar putea face imun la virusul HIV
Cu toate că nu mai sunt atât de răspândite și acum sunt mai ușor de tratat, infecțiile cu HIV sunt, în continuare, un coșmar pentru mulți oameni. Bill și Melinda Gates vor să se asigure că acest virus va fi eradicat într-un viitor destul de apropiat.
Cercetările din ultimii ani le-au permis oamenilor să lupte împotriva virusului HIV înainte de a fi infectați cu el. Tehnica se numește profilaxie pre-expunere și presupune administrarea regulată a unor medicamente pentru a imuniza organismul la infecția cu HIV.
Problema este că persoana care urmează un astfel de tratament depinde de niște pastile pe care trebuie să le ia zilnic și pe care nu-și permite să le uite pe undeva. Fundația condusă de Bill și Melinda Gates vor investi 140 de milioane de dolari într-un program care ar urma să rezolve această problemă.
Compania Intarcia Therapeutics a dezvoltat o pompă subcutanată capabilă să administreze automat medicamentul care ține HIV la distanță, iar utilizatorii ei vor putea uita de griji timp de 6 sau 12 luni, când implatul ar trebui reumplut cu substanța activă, potrivit Engadget.
Partea și mai bună este că acest dispozitiv va putea fi folosit și în cazul altor boli, existând o versiune dedicată pacienților bolnavi de diabet de tip 2. Pentru aceasta, Intarcia Therapeutics a depus documentele pentru obținerea autorizației de lansare pe piață în luna noiembrie, deci nu ar trebui să mai dureze foarte mult până când va ajunge la medici.
Totuși, până la lansarea pompei anti-HIV va mai dura ceva timp. Cercetătorii trebuie să decidă, în primă fază, ce medicament să folosească și mai sunt destule obstacole legale după acest pas.
În momentul în care va fi gata pentru folosire, oamenii din zone precum Africa vor avea multe de câștigat de pe urma dispozitivului. Acolo, virusul este, în continuare, o problemă majoră. Rămâne de văzut ce cost va avea tehnologia în momentul în care va fi lansată.