watchOS 3: ce schimbări aduce Apple cu noul sistem pentru ceasuri
În urma lansării mult așteptatului iOS 10 pe iPhone și iPad, este rândul Apple Watch să primească un update major la software. Sistemul watchOS 3 promite mai multă viteză și posibilităţi de personalizare.
Printre cele mai esențiale schimbări sunt cele legate de viteza dispozitivului, atât în lansarea aplicațiilor, cât și în navigarea de la o aplicație la alta. Acum că aplicații favorite rămân stocate în memoria dispozitivului, deschiderea acestora este mult mai rapidă, aproape instantă.
Pe lângă această îmbunătățire foarte bine venită, cei de la Apple au schimbat și funcționalitatea butonului din margine. Acum, la apăsarea acestuia, în loc să se deschidă fereastra cu prieteni, dispozitivul îți permite să navighezi prin aplicațiile tale favorite și să treci de la una la alta, la fel ca pe iOS.
O altă schimbare majoră se găsește la nivelul ”feței” de ceas. Înainte de watchOS 3, pentru a schimba această imagine, trebuia să ții apăsat pe ceas, apoi să dai scroll și după să selectezi. Acum, tot ce trebuie să faci e să dai cu degetul la stânga sau la dreapta și să îți alegi ce imagine pentru fața ceasului dorești.
Această funcţie poate fi considerată un mare plus pentru cei care iubesc moda și vor să își transforme ceasul Apple într-o piesă de modă.
Pentru a descărca watchOs 3 tot ce trebuie să faci e să conectezi ceasul Apple , apoi să selectezi aplicația Apple Watch de pe iPhone și să instalezi update-ul.
Odată cu watchO S3, Apple a lansat un nou ceas inteligent, numit Apple Watch Series 2. Din câte se pare, noul Apple Watch Series 2 beneficiază de un procesor dual-core de două ori mai rapid decât cel de pe versiunea anterioară, dar și de un GPU de doua ori mai rapid. Din câte se pare, performanțele oferite de acesta sunt atât de bune, încât le-a permits dezvoltatorilor unor aplicații precum Night Sky să includă de cinci ori mai multe detali.
Autor: Andrei Geornoiu