21 nov. 2016 | 11:41

Vremea de la Polul Nord devine din ce în ce mai îngrijorătoare

ACTUALITATE
Vremea de la Polul Nord devine din ce în ce mai îngrijorătoare

Temperaturile de la Polul Nord cresc în loc să scadă în această perioadă, iar comunitatea științifică este alarmată.

Noaptea Polară s-a instalat în zona Oceanului Arctic, iar asta ar trebui să facă temperaturile să scadă. Cu toate acestea, chiar opusul acestui fenomen se întâmplă, în timp ce ghețurile au ajuns la valori minime.

Noaptea polară este perioada din an, ce se întinde pe mai multe luni, în care Soarele nu își face apariția în majoritatea zonelor de la Polul Nord, ceea ce conduce la o scădere vertiginoasă a temperaturilor. Contrar a ceea ce ar fi normal, temperaturile de aici sunt, în prezent, extrem de ridicate, în timp ce o porțiune uriașă din Siberia este acoperită de o masă de aer polar.

Mai mult, unul dintre indicatorii-cheie cu privire la zona arctică, gheața ce acoperă Oceanul Înghețat, atinge un nou prag minim. La fel ca în alți ani, gheața a început să se formeze în octombrie, după ce pragul minim este atins în septembrie, dar anul acesta lucrurile se întâmplă mult mai lent de cât de obicei.

Temperaturile de la nordul paralelei de 80 de grade latitudine se situează la valoarea de -5 grade Celsius, doar că pragul normal pentru această zonă, în perioada de acum a anului, este de -25 de grade Celsius.

Acesta este al doilea an la rând în care temperaturile de la Polul Nord au ajuns la temperaturi neobișnuite. În prezent, ”temperaturile de deasupra unei părți însemnate a Oceanului Arctic sunt cu 20 de grade mai ridicate, existând în paralel o anomalie rece, de magnitudine asemănătoare, în zona nordică a Asiei Centrale”, arată Jennifer Francis, specialistă în domeniul arctic la Rutgers University, citată de washingtonpost.com.

Aceasta arată că una dintre cauzele acestei anomalii este curentul jet stream, ce străbate emisfera nordică de la vest la est, la latitudini medii. Acesta a devenit din ce în ce mai curbat și mai alungit, pe măsură ce zona arctică s-a încălzit mai repede decât Ecuatorul.