21 dec. 2016 | 15:26

Volvo a relansat spray-ul reflectorizant pentru bicicliști

ACTUALITATE
Volvo a relansat spray-ul reflectorizant pentru bicicliști

Acum un an, Volvo a lansat un spray reflectorizant creat pentru a-i proteja pe bicicliști, iar acum îl readuc în centrul atenției.

Noutatea, de această dată, este că acest spray reflectorizant poate fi cumpărat și online Acesta este creat pentru a fi invizibil la lumină naturală, dar atunci când stratul acoperit cu acest spray este luminat de farurile unei mașini, devine puternic reflectorizant. Astfel, bicicliștii ce țin la siguranța lor pot avea o metodă bună de a se face văzuți de către conducătorii auto atunci când pedalează pe întuneric.

LifePaint este creat pentru o mulțime de produse, nu doar pentru cadre de bicicletă și accesorii pentru ciclism. Acesta poate fi aplicat cu ușurință și pe adidași, pe rucsacuri sau pe cărucioare, De asemenea, poate fi pulverizat și pe zgarda și lesa câinelui, dacă vrei să porniți împreună la o plimbare de seară.

Volvo a lansat un parteneriat cu startup-ul suedez Albedo100 pentru a crea LifePaint, acest spray reflectorizant. Compania susține că spray-ul funcționează cel mai bine în combinație cu textilele naturale, cum ar fi bumbacul sau lâna. Pe de altă parte, rezultatele ar putea fi sub așteptări atunci când vine vorba de materiale sintetice. Nu în ultimul rând, acest spray nu trebuie folosit pe produse din piele.

După aplicare, spray-ul își păstrează proprietățile timp de până la 10 zile, dar dacă ai nevoie să scapi de el mai repede, tot ce trebuie să faci e să speli haina cu pricina, arată digitaltrends.com.

”Ajutându-i pe bicicliști să fie mai vizibili și sporind siguranța vehiculelor noastre, facem tot posibilul pentru a-i proteja pe toți participanții la trafic”, spunea Nick Connor, de la Volvo, atunci când s-a lansat LifePaint. Acesta a mai adăugat că în fiecare an, mai bine de 19.000 de bicicliști sunt răniți în incidente pe șosele, doar în Marea Britanie.

Până acum, astfel de spray-uri erau disponibile doar la anumiți dealeri Volvo, dar și la șase magazine de ciclism din Londra. Acum, însă, spray-ul este vândut și online, însă momentan poate fi cumpărat doar din Marea Britanie sau din SUA.