22 nov. 2016 | 11:30

Volkswagen își va construi propria gigafabrică de baterii pentru mașini electrice

ACTUALITATE
Volkswagen își va construi propria gigafabrică de baterii pentru mașini electrice

Volkswagen deja se pregătește pentru situația în care cererea de mașini electrice ar deveni mai mare decât oferta de pe piață.

Compania germană se reorientează către sectorul de mașini electrice, iar pentru asta ar avea nevoie și de o gigafabrică, unde să își poată construi propriile baterii pentru astfel de automobile. CEO-ul companiei, Matthias Mueller, este cel care a dat indicii despre o astfel de construcție, planificată pentru viitor.

Acesta a fost intervievat de un ziar din Frankfurt și a afirmat că ”dacă mai mult de un sfert dintre mașinile pe care le vom produce vor fi electrice, în viitor, atunci vom avea nevoie de aproximativ 3 milioane de baterii pe an”. Acesta a continuat, spunând că ”din această cauză, e rezonabil să ne gândim la construcția unei fabrici proprii”.

În prezent, Volkswagen, dar și alți producători de mașini electrice, se bazează pe terți pentru a le fi asigurată producția de baterii pentru automobile. General Motors lucrează cu LG Chem pentru mașinile Volt și Bolt EV, în timp ce Volkswagen are un parteneriat cu Panasonic.

Panasonic colaborează și cu Tesla pentru gigafabrica acestora. Mai mult ca sigur, VW va dori să colaboreze cu o entitate ce deja s-a afirmat în sectorul bateriilor pentru mașini. A lucra la un asemenea proiect pe cont propriu s-ar putea dovedi o sarcină mult prea scump, chiar și pentru un producător de top, cum este Volkswagen, arată cnet.com.

Totuși, Volkswagen este mai hotărâtă ca niciodată să facă progrese cu planurile pentru autovehicule electrice. Compania germană vrea ca, în următorii 10 ani, să aducă pe piață aproximativ 30 de modele diferite de mașini electrice, ce vor fi distribuite în cadrul diverselor mărci pe care VW le deține, incluzând Porsche și Audi.