Vodafone promite o lună de internet gratuit în două orașe din țară și lansează Supernet 4G+
Vodafone a anunțat, într-o conferință de presă, lansarea rețelei Supernet 4G+, rețea care promite viteze reale de transfer de date de două ori mai mari decât cele din rețeaua Supernet 4G. Operatorul a mai anunțat și că locuitorii din două orașe din România vor beneficia de o lună de internet gratuit.
Noua rețea Supernet 4G+ este cea mai extinsă de acest fel din țara noastră și va fi disponibilă în toate cele 41 de reședințe de județ, în București și în alte 330 de localități. În plus, Vodafone România și-a extins rețeaua națională 4G, care acoperă acum 3.500 de localități.
În ultimii doi ani, din septembrie 2014 până în septembrie 2016, Vodafone a înregistrat o creştere a numărului de utilizatori de internet 4G de circa 20 de ori, iar volumul de date a crescut de 40 de ori. Mai mult, reprezentanții Vodafone spun că românii au prins gustul filmelor și serialelor pe smartphone și tabletă, iar consumul de date video a crescut cu 1,5 ore per consumator pe lună.
În prezent, sute de mii de telefoane mobile din România sunt capabile să suporte viteze 4G+, semnificativ mai multe decât acum doi ani, potrivit datelor prezentate de reprezentanţii companiei. Printre acestea se numără Samsung Galaxy S7 și HTC 10.
Vodafone susține că vitezele Supernet 4G+ pota ajunge, cel puțin teoretic, până la 1,35 Gbps, faţă de 150 Mbps în cazul 4G. Noua rețea vine și cu un spor de protecție, iar reprezentanții companii spun că au blocat peste 50 de milioane de site-uri de phishing și site-uri care conțineau viruși.
Odată cu această lansare, Vodafone România anunță și Supernet 4G+ City în Cluj-Napoca și în Iași, care oferă acces la internet gratuit și nelimitat tuturor utilizatorilor de servicii mobile localizați în aceste două orașe, în perioada 5 septembrie – 5 octombrie 2016. Supernet 4G+ City include și acces la conținutul video exclusiv și vast oferit de Vodafone România prin HBO GO, muzică prin Zonga, productivitate prin Office 365, precum și știri de business.
Un raport publicat recent de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) arată că liderul pieţei româneşti de telefonie mobilă, Orange, a avut o viteză medie de descărcare pe mobil de 43,72 Mbps în spaţii libere, de 12,74 ori mai mare decât cea oferită de operatorul de telefonie mobilă Digi Mobi, controlat de RCS&RDS, de 3,43 Mbps. Pe locul doi în top, după Orange, se află Vodafone. Un material detaliat privind cel mai internet mobil găsiți aici.