14 ian. 2016 | 13:00

Vladimir Putin pretinde că rușii au creat vaccinul împotriva Ebola

ACTUALITATE
Vladimir Putin pretinde că rușii au creat vaccinul împotriva Ebola

Vladimir Putin nu a dat doar o dată în viață un anunț major, pentru ca apoi să se retragă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acum, a spus că rușii au găsit soluția împotriva Ebola, care a ucis mii de oameni în Africa de Vest.

Desigur, nu a oferit mai multe detalii despre presupusul medicament revoluționar. „Am înregistrat un medicament împotriva Ebola, care, în urma unor teste, s-a dovedit foarte eficient, mai eficient decât orice medicament folosit până acum”, a declarat acesta, citat de The Guardian.

Până în momentul de față, nu există niciun medicament și niciun tratament aprobat împotriva Ebola, iar Organizația Mondială a Sănătății a autorizat căutarea și dezvoltarea acestora. Să nu uităm că această boală a ucis peste 11.000 de oameni recent, așa că necesitatea unui tratament în cazul izbucnirii unei alte epidemii nu e o glumă.  Veronika Skvortsova, ministrul Sănătății a spus, în cadrul unei conferințe guvernamentale, că vaccinul pe care rușii l-au creat e „unic și nu are echivalent în lume”.

Ebola are o rată de letalitate de până la 90% la om (cea mai mare mortalitate într-o boală infecțioasă, cu excepția rabiei). Se presupune că liliecii frugivori din familia Pteropodidae sunt gazdele naturale ale virusului Ebola.

Virusul Ebola este introdus în populația umană după un contact strâns cu sângele, secrețiile, organele sau fluidele biologice ale animalelor infectate: cimpanzei, gorile, lilieci frugivori, antilope de pădure duiker și porci spinoși. Apoi, boala se propagă în comunități prin transmitere interumană, ca urmare a contactului direct (piele lezată sau mucoase) cu sângele, organele, secrețiile sau lichidele biologice (urina, saliva etc.) ale persoanelor infectate sau prin contact indirect prin intermediul mediilor contaminate cu aceste lichide. Ritualurile funerare în care rudele și prietenii celor decedați se află în contact direct cu corpul decedatului pot juca, de asemenea, un rol în transmiterea virusului Ebola.

Perioada de incubație este în medie de 8 zile, cu extreme de 2-21 de zile. Debutul bolii este brusc, cu febră înaltă, frison, cefalee, mialgii, anorexie, asociată cu erupții cutanate (exantem). În următoarele 2-3 zile se adaugă greață, vome, diaree, faringită și fenomene hemoragice: hematemeză, melenă, echimoze și peteșii. Sunt afectate funcțiile renale și hepatice. Apar și tulburări nervoase, prostrație, anxietate, confuzie, pierderi de memorie, instabilitate. Moartea poate surveni la 6-9 zile de la debut, prin șoc, hipovolemie și hemoragii extinse generalizat.