Următorul film din seria Star Wars primește un nou trailer

Următorul film din seria Star Wars primește un nou trailer

Noul trailer pentru Rogue One: A Star Wars Story a fost lansat cu puțin timp în urmă.

Cei de la Disney au publicat un nou trailer pentru filmul Rogue One, următorul din seria Star Wars, și ne prezintă câteva elemente foarte interesante ale poveștii. După cum probabil știți, evenimentele din cadrul acestuia au loc între partea a treia și partea a patra. Astfel, după ce Anakin trădează Ordinul Jedi și îl ajută pe Palpatine să formeze Imperiul, o rebeliune ia naștere, scopul acesteia fiind reînființarea Republicii.

Filmul ne prezintă povestea luptătorilor care au reușit să fure planurile pentru Steaua Morții din mâinile autorităților imperiale, contribuția lor fiind una uriașă când vine vorba de succesul Rebeliunii. Cei care au văzut Episodul IV probabil își amintesc că, la un moment dat, se menționează că mulți oameni au murit pentru planurile aflate atunci în posesia prințesei Leia. Astfel, nu ar trebui să ne facem mari speranțe cu privire la șansele de supraviețuire ale protagoniștilor din Rogue One: A Star Wars Story.

Trecând peste acest lucru, trebui spus că trailerul ni-l prezintă pe tatăl personajului principal înainte de a fi răpit de către trupele imperiale. Mai târziu, aflăm că el s-ar fi ocupat de construirea Stelei Morții. Desigur, filmul include câteva scene de luptă remarcabile, în care rebelii se luptă cu trupele imperiale atât la sol, cât și în spațiu. La un moment dar, putem vedea chiar un grup de rebeli alergând în apropierea unui AT-AT.

După cum scriu și cei de la Verge, Rogue One: A Star Wars Story este primul film realizat în afara seriei tradiționale, iar cei de la Disney au dat de înțeles că nu au mari așteptări din punct de vedere financiar. Chiar și CEO-ul companiei a specificat că acesta nu este decât un experiment. Rogue One va debuta în cinematografe în data de 16 decembrie.

Citește și:
Etichete: