Un regat pentru o „flașcă” de internet!
Dacă ultimul meu editorial pe playtech.ro a fost tot despre activități și învățăminte de dinainte de nuntă, merg mai departe și povestesc și alte aventuri pe care le am în acest drum. Vineri mă căsătoresc, dar până atunci mă ciocnesc de lucruri pe care nu le trăiesc zi de zi în România. Nunta mea are loc în Republica Moldova, așa că a trebuit să mă descurc zilele astea să găsesc o ofertă de internet mobil pentru a avea un backup în caz că wireless-ul de la terasă se duce de râpă. Simplu, nu? Poate în România.
Să facem un pic de background. România este pe locul 14 în lume la viteza de internet și pe locul 9 la nivelul vitezei de internet maxime atinse de utilizatori. Nu mai suntem pe podium, așa cum ne lăudam acum 2-3 ani, dar stăm totuși printre țări puternice. În Europa, suntem între primele cinci, ba chiar la viteza maximă rămânem pe primul loc. E clar, am fost învinși deja de țări care au investit enorm în infrastructură – Coreea de Sud vorbește deja de viteze 5G, Finlanda consideră că internetul este un drept constituțional, garantat pentru fiecare cetățean. La noi a fost mai balcanic. Internetul s-a întâmplat.
Acum câțiva ani băieții din cartier au tras mufe, au cablat blocuri și au făcut conexiuni ultrarapide între câteva calculatoare. Ele s-au înmulțit, mai multe blocuri au fost conectate și așa au apărut rețelele de cartier. Cu ajutorul lipsei de reglementare și, probabil, a nevoii uriașe de informație, România avea niște viteze astronomice. Eram campioni la descărcat cultură de pe internet.
În Moldova situația e mai complicată și mi-am dat seama că noi tratăm internetul ca pe un dat, nu ca pe un lucru pentru care au muncit mulți băieți mișto de-a lungul anilor. Peste Prut, opțiunile sunt destul de ieftine. Poți să cumperi 1 GB de internet cu câțiva lei. Cu toate acestea, e o aventură să găsești mai mulți giga. În România, primești 10 GB ofertă la PrePay dacă încarci cu o mână de copeici, dar în Moldova, ei bine, lucrurile sunt mai complicate.
M-am dus la Moldcell. Acolo am citit de o ofertă bună. Un stick de internet cu 10 GB incluși pentru doar 80 de lei românești. După ce consumai 10 GB, mai primeai încă 5 GB. Excepțional. Dar după ce am stat la coadă, am aflat ca flașca, denumirea oricărui stick acolo, nu mai este în ofertă. O pot cumpăra, în schimb, pentru 150 de lei fără niciun GB inclus. Mulțumesc, dar nu!
Am ajuns astfel la Orange, operatorul care domină categoric piața din Moldova. Pe site am citit de o ofertă de internet nelimitat pentru o singură zi. Mă duc la Orange, așadar.
„Nelimitat pe o zi aveți“
„Avem“.
,,E nelimitat, nelimitat?“
„Cum adică?“
„Păi în România a dat un operator nelimitat și a fost limitat că se consumau prea mulți GB“
„A, nu“.
„De unde activez?“
„*100#“
De unde, la steluțăosutădiez nu am dat de oferta asta. Ieșise. Dispăruse. Deși era pe site (la fel ca și la Moldcell). Până la urmă a trebuit să mă mulțumesc cu o ofertă rezonabilă – Internet NonStop – 30 de lei pentru 5 GB. Se reactivează automat dacă am bani pe cont la consumarea traficului. E mișto. Consumi 5 GB, dacă ai bani, mai primești 5 GB. Și tot așa.
Dar a trebuit să îmi petrec o zi pentru a găsi cea mai bună ofertă de internet și să dau de acești GB. Pentru că de multe ori luăm internetul de-a gata. Mă așteptam ca un wireless să funcționeze bine, ca în România, dar acolo lucrurile par mai instabile.
Morala poveștii? Internetul e un drept, dar noi suntem norocoși să îl avem atât de rapid și atât de stabil.