Un bărbat a fost arestat pentru difuzarea unui film porno pe un panou public

Un bărbat a fost arestat pentru difuzarea unui film porno pe un panou public
16:03 06.10.2016

Ne era dor de o poveste amuzantă cu hackeri, așa că am întâlnit una originară tocmai din Indonezia.

Intrarea în sistemele care controlează materialele difuzate pe panourile publicitare îți poate crea probleme, dar difuzarea materialelor pornografice pe astfel de panouri te va băga sigur în bucluc. Mai ales în Indonezia, unde pornografia e interzisă.

Un expert în IT de 24 s-a gândit, totuși, că nu e o idee rea să se distreze astfel și să stânjenească trecătorii, așa că a făcut în așa fel încât să capete acces la un panou electronic și să ruleze un film porno. Ar mai fi un detaliu important: panoul era poziționat într-o zonă foarte aglomerată, într-o intersecție din Jakarta.

Au rulat câteva secvențe, până când autoritățile au oprit curentul, potrivit Mashable. A fost suficient pentru ca oamenii să importalizeze momentul și să publice dovezi pe platforme sociale. Se crede că acesta a obținut accesul făcând o poză username-ului și parolei afișate pe panou accidental. Bărbatul susține că a lucrat singur, dar fotografia cu numele de utilizator și parola nu i-a fost găsită în telefon.

Nu e clar dacă a fost doar o distracție sau dacă a avut un motiv mai bun, dar bărbatul riscă șase ani de închisoare și o amendă de aproape 77 de mii de dolari. Adevărul e că n-a fost deloc inspirat când și-a ales țara pentru a face o astfel de glumă.