Trailerul pentru Transformers: The Last Knight a fost lansat în mod oficial
Primul trailer pentru filmul Transformers: The Last Knight a reușit să surprindă printr-o scenă extrem de interesantă.
Cei de la Paramount îl numesc teaser trailer, dar pe parcursul a două minute și 25 de secunde, noul material publicat de aceștia oferă numeroase detalii în legătură cu următorul film din seria Transformers. Numit Transformers: The Last Knight, acesta va fi regizat de către Michael Bay și îl va avea în centrul acțiunii pe Optimus Prime.
Din câte se pare, Optimus descoperă Cybertron, vechea sa planeta. Aceasta este distrusă în totalitate, iar liderul autoboților află că el este responsabil pentru acest lucru. Din fericire, există o modalitate prin care planeta poate fi readusă la viață, însă Optimus va avea nevoie să obțină un anumit artefact, care se găsește pe Pământ.
Mark Wahlberg va interpreta din nou rolul lui Cage Yeader, un inventator cu numeroase probleme, iar Stanley Tucci îl va juca pe Joshua Joyce, arogantul șef al celor de la KSI, responsabil de crearea lui Galvatron. De asemenea, Josh Duhamel îl va interpreta pe William Lennox, iar distribuția îi va mai include și pe Tyrese Gibson și John Turturro.
Anthony Hopkins este cel care narează trailerul de mai sus, care include câteva scene istorice. Dar probabil cea mai ciudată dintre acestea este cea în care Optimus pare a se lupta cu Bumblebee. Rămâne, totuși, de văzut ce se va întâmpla în film.
Tranformers: The Last Knight va debuta în cinematografe în data de 23 iunie, 2017.