SwiftKey a pus în pericol datele utilizatorilor săi

SwiftKey a pus în pericol datele utilizatorilor săi
Bogdan Cristea
16:07 30.07.2016

SwiftKey, aplicația pentru tastatură, a fost recent afectată de un bug.

După cum probabil știți deja, Microsoft a achiziționat SwiftKey la începutul acestui an. Înainte de a fi cumpărată de compania din Redmond, SwiftKey dezvoltase deja o tehnologie cu ajutorul căreia ajunsese să corecteze propozițiile pe care le scriau utilizatorii prin intermediul unui AI bazat pe tehnologia rețelelor neuronale, o tehnologie asemănătoare cu cea folosită de Google Translate, care dă sens propozițiilor pe care le traduceți, sau, în cazul SwiftKey, pe care le scrieți.

De curând însă, aplicația s-a confruntat cu câteva probleme, cauzate de un bug . După cum scriu cei de la Telegraph, bug-ul ar afișa sugestiile personalizate ale unor utilizatori în aplicațiile altor. Astfel, unii oameni au declarat că le-au fost sugerate niște adrese de mail pe care nu le mai întâlniseră niciodată. Altora le-ar fi fost sugerate chiar și numere de telefon necunoscute, iar în anumite cazuri, clienții au raportat chiar și sugestii în dialecte pe care ei nu le cunosc.

În aceste condiții, nu este de mirare că dezvoltatorii SwiftKey au suspendat serviciul care permite sincronizarea aplicației pe terminalele noi. SwiftKey se folosește de o bază de date consistentă, care include cuvinte și expresii folosite de fiecare persoană în parte, pentru a face sugestii în timp ce un mesaj este redactat. Telegraph menționează că, printre altele, SwiftKey cere accesul la mail-uri, rețele sociale și mesaje text.

Un utilizator și-a dat seama de situația în care se afla atunci când a primit un mesaj foarte ciudat de la un număr necunoscut. Conform mesajului, un telefon nou nouț sugerase adresa sa de mail persoanei care expediase mesajul, atunci când aceasta din urmă încerca să se autentifice într-un cont online.

”Lucrăm rapid  pentru rezolvarea acestei probleme. Deși aceasta nu a pus în pericol securitatea clienților noștri, am oprit serviciul de sincronizare prin cloud și am actualizat aplicația pentru a înlătura predicțiile de adrese mail”, scrie într-un comunicat transmis de curând de oficialii SwiftKey.

Comentarii
loading...