Ștefan Odobleja, „părintele” ciberneticii: cum i-a tăiat comunismul aripile

Deși Norbert Wiener este cel creditat pentru invenția ciberneticii, a existat un om care a pus bazele acestui domeniu cu 10 ani înainte: Ștefan Odobleja. După cum spune despre el și Dumitru Constantin Dulcan, autorul lucrării „Inteligența materiei”, „istoria lui Ştefan Odobleja ca precursor al ciberneticii este aceea a omului de geniu născut într-o lume nepregătită să-l recepteze”.

Odobleja s-a născut într-o localitate din Mehedinți în 1902 și şi-a făcut studiile liceale la Drobeta Turnu Severin, iar ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Medicină la Bucureşti. După ce și-a terminat studiile, a profesat în domeniu în numeroase oraşe şi sate din România, iar în cea mai mare parte a timpului a trăit în sărăcie.

Odobleja era, însă, pasionat și de scris, în special de psihologie, și și-a dedicat mult timp scriind despre cunoașterea umană,. A publicat o lucrare în 1929 și o alta în 1932, dar prima sa operă cu adevărat relevantă a fost „Psihologia consonantistă”, redactată inițial în franceză și publicată în 1938 și 1939, în două volume.

O minte sclipitoare redusă la tăcere de un regim totalitar

Poate că numele sună ambiguu și nu transmite prea multe pentru cineva fără cunoștințe avansate în domeniu, dar lucrarea de 900 de pagini a marcat, pentru prima oară, elemente fundamentale ale domeniului pe care astăzi îl cunoaștem sub numele de „cibernetică”. Lucrarea avea, din păcate, și un defect considerabil: se baza doar pe teorie, fără ca Odobleja să explice cum ar putea fi aplicată cibernetica în viața de zi cu zi. 10 ani mai târziu, meritul pentru punerea bazelor acestui domeniu i-a fost atribuit lui Norbert Weiner, care, într-adevăr, a dat un scop practic acelorași noțiuni despre care vorbise Odobleja în lucrarea sa.

Anca Țurcașiu pleacă două luni din România alături de noul iubit. Locul de vis în care își va petrece vacanța după Revelion

Cozonac cu 10 gălbenușuri. Nu se frământă mult și tot iese pufos, nu poți să dai greș cu această rețetă

Constantin Bălăceanu-Stolnici, unul dintre pionierii români ai neurociberneticii, care l-a întâlnit pe Ştefan Odobleja în anii ’70, le-a explicat celor de la Jurnalul valoarea „Psihologiei consonantiste”: „Odobleja, în lucrarea lui, a avut câteva idei fundamentale ale ciberneticii, printre care cea mai importantă a fost aceea de feedback. Feedback-ul era de mult intuit de către neurofiziologi, chiar şi Danielopol la noi a intuit foarte bine încă din anii ’20 în sistemul nervos vegetativ, circuitele acestea cibernetice. Meritul lui Odobleja este foarte mare. Este acela de a fi introdus în psihologie principiul conexiunii inverse a sistemelor circulare. Şi de a fi creat o teorie, teoria consonantistă a psihologiei. El spunea despre cartea lui că este doar un rezumat şi că vrea să scrie un tratat în mai multe volume. «Psihologia consonantistă» este şi rămâne un lucru extrem de interesant, care însă nu a găsit ecou foarte mare în literatura străină”.

Constantin Bălăceanu-Stolnici şi-l aminteşte drept „un om simplu, modest, un bătrânel care semăna mai mult cu un bunicuţ, solitar, a dus o viaţă singuratică. Din păcate, avea aspectul unui om sărac, ceea ce nu merita. Intrase într-un con de umbră, pentru că îmbătrânise şi pentru că autorităţile l-au lăsat în mizerie cu o pensie de medic militar din care trăia într-o căsuţă destul de modestă”, potrivit Jurnalul.

În „Psihologia consonatistă”, savantul nota că”afectivitatea este un cerc vicios subordonat direct marelui cerc vicios: viaţa. Cunoaşterea este un mic cerc vicios subordonat nemijlocit afectivităţii şi, prin intermediul acesteia, vieţii”. În aceeaşi lucrare, Odobleja se arată preocupat de problema creaţiei: „Marile invenţii au fost făcute de savanţi care erau în acelaşi timp erudiţi. Cu simple incursiuni nu se poate reuşi mare lucru. Trebuie atacat pe un front larg. Numai într-o asemenea manieră se va putea produce o străpungere mai importantă în frontul inamic al necunoscutului… Nu pierde timpul pentru a descoperi praful de puşcă sau ceea ce este cunoscut”. De asemenea, oferă și sfaturi cititorului „Să speri întotdeauna. Să nu descurajezi niciodată. Dacă prezentul nu oferă recompense, renunţă să te mai gândeşti la aceasta: trăieşte în viitor… Răspunde durerilor, suferinţelor, persecuţiilor, aux deboirs, dublând elanul creator… Criticilor, nedreptăţilor, atacurilor, răspunde prin intelect”.

După publicarea lucrării sale, Odobleja începe şi trimite exemplare ale cărţii sale la numeroase universităţi din Roma, Lisabona, Madrid, Londra, Stockholm, Amsterdam, Tokyo, Shanghai, Buenos Aires, Los Angeles şi New York. Din nefericire, atenția asupra lucrării sale a fost distrasă de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult decât atât, prin activitatea sa științifică, și-a atras ostilitatea regimului comunist, iar spre sfârșitul vieții s-a aflat sub supravegherea organelor de securitate.

În 1948, la trei ani de la sfârşitul războiului, la Paris este publicată lucrarea “Cibernetică: Controlul şi comunicarea în animal şi maşină”, în care filosoful şi matematicianul Norbert Wiener explică unele rezultate practice obţinute pe parcursul războiului, atunci când a avut rolul de a crea un sistem automat care să regleze tirul artileriei de pe avioane. Practic, lucrarea lui Wiener a reluat ideile lui Odobleja, dar a avut un succes considerabil mai mare, obținându-i titlul de „părinte al ciberneticii”.

Un avantaj al lucrării a fost publicarea ei după război, când dorința de cunoaștere era mai mare. În plus, un merit care nu îi poate fi imputat lui Wiener este acela că a reușit să explice practic rolul ciberneticii, spre deosebire de Odobleja, În 1966, savantul român a descoperit o versiune în limba română a lucrării lui Wiener. Intrigat de numele acesteia, a identificat multe asemănări cu lucrarea sa. Wiener murise cu doi ani în urmă, astfel că cei doi nu au putut dezbate direct problema.

Cibernetica s-a născut în România

În 1938, Odobleja i-a trimis lui W.S. Bainbridge cinci exemplare ale cărții. Acesta din urmă l-a cunoscut pe Wiener atunci când marina americană a cerut celor de la MIT să construiască dispozitive anti-raid împotriva tunurilor instalate pe navele de război inamice. Wiener ar fi intrat atunci în posesia cărţii lui Odobleja, folosindu-se de informațiile din ea pentru a redacta propria carte despre cibernetică. Ajungând la această concluzie, despre care nu știm nici astăzi dacă e corectă, Odobleja a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i fi recunoscute meritele.

Eforturile sale sunt confirmate și de o scrisoare publicată de Adevărul, trimisă pe 11 mai 2006 lui Leon Dănăilă de Stelian Bajureanu, autorul primului „Dicţionar enciclopedic de Consonantică şi Cibernetică Consonantistă“, secretar general al Academiei „Odobleja”, membru în Consiliul Ştiinţific al Asociaţiei Internaţionale de Cibernetică şi un apropiat al lui Ştefan Odobleja. Scrisoarea, pe care o puteți citi aici în întregime, arată cât de greu s-a mișcat regimul comunist pentru a reabilita o astfel de personalitate.

Din 1972, când a intrat în posesia autobiografiei lui Norbert Wiener, Ştefan Odobleja a fost foarte determinat să demonstreze că rădăcina ciberneticii se află în psihologie şi că „cibernetica s-a născut în România în anul 1938”, odată cu lucrarea „Psychologie Consonantiste”. În această idee, a scris cartea „Psihologia consonantistă și cibernetică”, publicată în 1978, anul morții sale. La patru ani după moartea savantului, la Bucureşti apare şi prima ediţie în limba română a cărții “Psihologia consonantistă”.

Meritele îi sunt recunoscute așa cum ar fi trebuit abia după căderea regimului comunist. A devenit membru de onoare postum al Academiei Române în 1990, iar alte trei lucrări ale sale au fost publicate în România în perioada 1993-2003: “Odobleja – Apariția ciberneticii pe pământ românesc, o evaluare făcută de Iosif Constantin Drăgan”, “Introducere în logica rezonanței: scrieri inedite” şi “Psihologia consonantistă și cibernetică”.

„Ce va rămâne oamenilor din opera lui Odobleja doar timpul va decide. Aş spune că este deja condamnată la istorie pentru că, trebuie spus cu durere, pe plaiul nostru mioritic nicio valoare n-a fost şi nu este luată în seamă, ca şi cum n-am avea nevoie de minţi creatoare, capabile să ne exprime în faţa lumii, ca şi cum mediocritatea ar fi postura noastră ideală, ca şi cum Dumnezeu a lăsat pe lume acest popor numai pentru a fi în admiraţia tâmpă a tot ce este exotic şi a trata cu dispreţ tot ceea ce este autohton. În mod cert, dacă Odobleja ar fi trăit într-o lume normală, în stare să aprecieze tot ceeac e a scris, în loc să fie expediat la «Dealul cu mărăcini», şi ar fi lucrat într-un centru ştiinţific cu preocupări similare sau cel puţin receptiv la ideile sale, astăzi întreaga omenire ar fi ştiut că a existat”, a mai spus neurologul Dumitru Constantin Dulcan despre opera lui Ştefan Odobleja.