SpaceX a testat motoarele care ne-ar putea transporta pe Marte

SpaceX a testat motoarele care ne-ar putea transporta pe Marte

SpaxeX a testat de curând un nou sistem de propulsie, care ar putea să ne ajute să călătorim către planeta Marte.

Cu tehnologia pe care o avem la dispoziție în momentul actual, se estimează că o călătorie către Marte ar dura în jur de șase ani de zile, iar unul dintre lucrurile care ar putea să ne ajute să ajungem mai devreme pe Planeta Roșie ar fi motoarele Raptor. Acestea au fost de curând testate de către cei de la SpaceX, iar Elon Musk a publicat pe Twitter două imagini în care le putem vedea. Una dintre imagini afișează flăcările care ies dintr-un motor, iar cealaltă ne prezintă ”diamante Mach” (forme care apar în spatele motoarelor supersonice).

În prezent, nu avem acces la foarte multe informații în legătură cu motoarele Raptor. După testul de aseară, Elon Musk a mai scos la iveală câteva detalii în legătură cu specificațiile tehnice ale acestora, în condițiile în care, în trecut, acesta a sugerat că motoarele Raptor vor fi la fel de puternice ca motoarele principale a le navei care va călători către Marte. Potrivit celor de la Verge, primele motoare Raptor complete au fost disponibile pentru teste anul acesta.

SpaceX a dezvoltat respectivele motoare încă din anul 2009, compania alegând să se folosească de această dată de metan lichid, în loc de kerosen. Acesta din urmă a fost folosit în cazul motoarelor Falcon 9, însă, în cazul de față, SpaceX ar fi optat pentru metan datorită posibilității de a-l crea pe Marte, cu ajutorul gheții și al dioxidului de carbon. Astfel, motoarele Raptor ar putea fi realimentate chiar pe îndepărtata planetă.

Elon Musk ar vrea să organizeze primele misiuni cu echipaj către Marte până în anul 2024. Totuși, ele ar avea loc abia după ce vor fi trimise acolo diverse materiale și resurse necesare pentru supraviețuire, în cadrul unor misiuni separate, organizate pe parcursul anului 2018.

Citește și:
Etichete: