29 sept. 2016 | 17:24

Site-urile de piraterie nu vor dispărea prea curând

ACTUALITATE
Site-urile de piraterie nu vor dispărea prea curând

Cloudflare se află momentan într-o situație delicată, iar compania afirmă că indiferent de propriile decizii, site-urile de piraterie nu vor dispărea.

Compania Cloudflare a cerut unui tribunal federal din California să respingă acuzațiile cu privire la încălcarea drepturilor de autor pe care ALS Scan le-a inițiat. Provider-ul de rețele de distribuție de conținut (CDN) susține că nu poate închide site-urile de piraterie, chiar dacă ar vrea, și că nu face parte din acest fenomen.

Cloudflare este unul dintre cei mai importanți provideri de soluții CDN și de protecție împotriva atacurilor DDoS și are milioane de clienți în întreaga lume. Asta include și mii de site-uri de piraterie, inclusiv ThePirateBay, ce se bazează pe compania din SUA pentru a preveni supraîncărcarea serverelor.

Deținătorii de drepturi de autor nu sunt de acord cu faptul că Cloudflare face afaceri cu astfel de site-uri. Majoritatea doar se plâng de acest lucru, dar ALS Scan a mers în instanță. Într-o plângere formulată acum două luni, Cloudflare a fost acuzată de încălcare a drepturilor de autor și a mărcilor înregistrate. ALS a listat o serie de site-uri cu care Cloudflare lucrează și cărora nu le-au fost închise conturile, relatează torrentfreak.com.

Cloudflare a răspuns acuzațiilor, motivând că ALS Scan nu are temei legal pentru a-i acționa în judecată. De aceea, cazul ar trebui închis.

”Cloudflare nu este operatorul site-urilor în cauză, ci este un simplu intermediar ce oferă servicii CDN automate, ceea ce ajută aceste site-uri să se încarce mai repede.” Dacă serviciile nu ar mai fi furnizate de Cloudflare, site-urile vor continua să existe, iar totul se va rezuma la o reconfigurare DNS.

Compania susține că nu contribuie material la nicio încălcare a drepturilor de autor. Astfel, Cloudflare se situează la același nivel cu companiile ce înregistrează domenii și cu advertiseri. Compania mai afirmă că ei nu fac reclamă și nu oferă publicului informații prin care să îi incurajeze să pirateze conținut.