Sistemul cruise control care se va folosi de recunoașterea facială
Americanii de la General Motors ar putea include un sistem cruise control semi-autonom în vehiculele lor.
Conform celor mai noi informații, General Motors are de gând să implementeze o schimbare importantă în ceea ce privește sistemul cruise control al vehiculelor sale. După cum scrie site-ul TechCrunch, acesta va fi construit în așa fel încât să le permite șoferilor să ia mâinile de pe volan în timp ce este activat.
Iar pentru a se asigura că aceștia sunt atenți în continuare la drum, sistemul se va folosi de recunoașterea facială. Toate acestea ar fi fost menționate într-o scrisoare trimisă de către National Highway Traffic Safety Administration celor de la general Motors. Sistemele de cruise control necesită plasarea mâinilor pe volan, însă soluție companiei General Motors ar putea identifica și situațiile în care șoferul a adormit.
În cazul în care drumul prezintă prea multe curbe iar persoana de la volan nu este atentă, vehiculul va oferi o serie de notificări, printre care se vor număr vibrații din scaun și mesaje înregistrate.În cazul în care șoferul nu preia controlul autovehiculului, acesta din urmă va încetini și va porni luminile de avarie.
Noul sistem este numit Super Cruise și a fost prezentat pentru prima oară în anul 2014. Acesta trebuia să fie introdus pe parcursul anului curent, însă va debuta în mod oficial în 2017. În prezent, americanii se numără printre numeroșii producători de mașini, care se bazează pe terți pentru a le fi asigurată producția de baterii pentru viitoarele automobile electrice. General Motors lucrează cu LG Chem pentru mașinile Volt și Bolt EV, în timp ce germanii de la Volkswagen ar avea un parteneriat cu Panasonic.
După cum știți, General Motors este una dintre cele mai importante companii din America în ziua de azi, având o valoare estimată la nu mai puțin de 54,6 miliarde de dolari.