Sezonul 4 din House of Cards este disponibil pe Netflix și poți urmări toată seria acum

Cei care au așteptat cu nerăbdarea lansarea noului sezon din House of Cards vor fi bucuroși să afle că acesta este pe Netflix începând de ieri, 4 martie.

Oficialii Netflix sunt foarte preciși când vine vorba de promisiuni, iar cu lansarea sezonului patru din House of Cards, cu siguranță nu și-au permis să facă vreo glumă.

Kevin Spacey, în pielea malițiosului Frank Underwood este din nou în centrul atenției în acest final de săptămână. După ce sezonul trei s-a încheiat cu soția sa părăsind Casa Albă fără nici un fel de preaviz, fanii serialului au fost foarte curioși în ce direcție va merge povestea în acest început de an. În contextul în care, similar cu situația actuală din SUA, Frank Underwood se află sub presiunea alegerilor electorale primare, este greu de aproximat dacă va mai fi sau președinte la finalul celor 10 episoade de aproximativ 50 de minute.

Anunțul legat de disponibilitatea sezonului patru din House of Cards pe Netflix a fost făcut pe data de 15 decembrie 2015, iar între timp au mai ajuns online și alte câteva detalii legate de viitorul serialului. Producția sezonului 5 a fost confirmată, iar întregul sezon de 10 episoade va ajunge pe Netflix în 2017, probabil tot în primăvară. Acela va fi primul sezon ce nu-l va mai avea la cârmă pe Beau Willimon, creatorul și scenaristul din spatele celui mai mare număr de episoade din House of Cards. Momentan nu se știe cine îl va înlocui, dar având în vedere că interesul internauților pentru sezonul trei nu s-a mai comparat cu cel pentru primele două, ar fi de apreciat o nouă minte creativă care să orienteze serialul într-o altă direcție.

În altă ordine de idei, anul acesta este prima oară când puteți urmări legal House of Cards și în țara noastră pe Netflix.com și prin intermediul aplicațiilor Netflix pentru Android, iOS, Android TV și multe alte platforme. Din păcate, cel puțin momentan, tot conținutul disponibil pe Netflix este accesibil exclusiv în limba engleză.

house-of-cards-season-4 intro

Alexandru Puiu
09:11 05.03.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video