Propagandă sexistă: aceste cărți poștale din secolul 20 îți arată cât de misogină era societatea

Andrada Bonea
17:30 12.07.2016

Subiectul egalității între sexe e încă dezbătut intens, deși se presupune că trăim într-o societate civilizată și modernă.

Poate că sensul „feminismului” a fost denaturat de persoanele care nu au înțeles precis scopul mișcării pornite în suita ideilor Revoluției franceze, dar noi vi-l reamintim: a pornit ca un protest împotriva inegalității între sexe în ceea ce privește drepturile umane.

Cărțile poștale pe care le puteți vedea în galeria de mai sus datează din prima parte a anilor 1900 și au fost folosite ca propagandă împotriva drepturilor femeilor. Campania sufragetelor i-a făcut pe bărbați să considere că acordarea de drepturi femeilor reprezintă un pericol pentru societate.

Mișcarea feministă nu a fost un moft, ci o nevoie, și s-a născut mult mai devreme de secolul 20. Textele feministe fondatoare reluau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de Declarația drepturilor omului, a proclamat în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmând egalitatea ei în fața legii.

În Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft a publicat Vindication of the Rights of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourieriști, socialiști sau mișcări cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile de gen la textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.).

Teoretic, ideile erau precizate de la sfârșitul secolului 18, însă evoluția militantistă a mișcării a fost una anevoioasă și complicată. Organizarea concretă și afirmarea socială au început cu adevărat odată cu mișcarea ” sufragetelor”, structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia, care-și propunea denunțarea formelor de sclavie socială și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota este statuat în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele Unite.

Cărțile poștale de mai sus reprezintă ilustrarea propagandei împotriva sufragetelor și provin din arhiva lui Catherine H. Palczewski, profesor specializat în studiile de gen la Universitatea din Iowa de Nord, care le colectează de 15 ani. Ideea schimbării era portretizată ca fiind ceva de care oamenii ar trebui să se teamă, iar drepturile femeilor erau văzute ca un atac la valorile familiei și o sfidare a poziției bărbatului în societate. Chiar dacă mai avem un drum lung până la egalitatea între sexe, aceste vederi arată clar că am evoluat considerabil. Toate cărțile poștale au fost publicate de Bored Panda.

Comentarii
loading...