Revista presei: Atentat în Istanbul; măsurile antibirocrație; darea în plată, scutită de impozit
Atentatul din Istanbul, măsurile antibirocrație luate de Dacian Cioloș și noile reguli privind darea în plată – acestea sunt cele mai importante subiecte ale zilei.
Pentru că suntem conștienți că nu vă putem oferi (încă) toate informațiile de care aveți nevoie, dar pentru că am vrea să găsiți cât mai multe știri utile, din domenii variate, pe site-ul Playtech, am creat rubrica ”Revista presei”. Dacă vreți să aflați mai multe despre atentatul din Istanbul, ”revoluția antibirocrație” a lui Cioloș și scutirea de impozit a dării în plată, găsiți informațiile în rândurile de mai jos.
[related]
Explozii şi mai multe focuri de armă s-au auzit, marţi seară, pe Aeroportul Ataturk din Istanbul. Autorităţile turce au confirmat că a fost vorba de un atentat în Istanbul, iar actul sinucigaş a fost produs de trei atacatori care s-au detonat înainte să treacă de filtrele de securitate. Atentatul dn Istanbul a fost iniţiat cu trei explozii, iar ulterior martorii au spus că s-au auzit mai multe focuri de armă. În acest moment nu se ştie dacă atacul a fost efectuat de ISIS sau de atacatori kurzi. Totuşi, surse au declarat pentru Reuters că la originea atentatului din Istanbul ar fi Statul Islamic. În urma atacului mai multe persoane au fost rănite la terminalul sosiri, iar cel puţin 36 persoane au fost ucise, a susţinut ministrul turc al Justiţiei Bekir Bozdag, Astfel, cei aflaţi la faţa locului au fugit după ce au auzit exploziile. Zeci de echipe de poliţişti şi medici sunt în acest moment pe Aeroportul Ataturk pentru a stabiliza situaţia. Oameni răniţi au fost duşi la spitale inclusiv de taximetriştii turci.
Citeste mai multe despre atentatul din Istanbul: adev.ro/o9hz8g
Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care simplifică procedurile birocratice pe care cetăţenii trebuie să le parcurgă în relaţia cu instituţiile administraţiei publice: fără copii după documente, comunicare electronică şi eliminarea unor taxe extrajudiciare sau comasarea lor. Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi Ordonanţa de Urgenţă care prevede măsuri menite să ducă la debirocratizarea instituţiilor, printre acestea numărându-se reducerea situaţiilor în care se cer copii legalizate la notar după documente, obligaţia să se primească copii şi în format electronic, plata online a amenzilor şi taxelor de timbru, dar şi scutirea cetăţeanului de a obţine cazierul judiciar. În urma adoptării actului normativ care vizează debirocratizarea, prin programul „Comisia de tăiat hârtii“, instituţiile publice vor fi obligate să reducă situaţiile în care se solicită depunerea anumitor documente.
Citeste mai multe despre legea antibirocrație și vezi ce documente nu vor mai fi necesare: adev.ro/o9htbz
Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, astfel încât românii care dau în plată, adică dau casa băncii pentru a le fi şterse obligaţiile de plată, vor fi scutiţi de plata impozitului. Astfel, Guvernul îi scuteşte de plata impozitului pe transferul de proprietate în cazul operaţiunilor de dare în plată pe cei care apelează la această procedură doar pentru prima dată. „Persoanele fizice care au dreptul la stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului (potrivit Legii nr. 77/2016) nu vor plăti impozitul aferent transferului de proprietate imobiliară. Măsura se aplică o singură dată numai la prima dare în plată, chiar dacă creditul este garantat cu una sau mai multe proprietăţi imobiliare. Noile reglementări sunt introduse într-o ordonanţă de urgenţă adoptată astăzi de Guvern, care modifică şi completează Codul fiscal, şi care are în vedere protejarea persoanelor fizice care au recurs la darea în plată ca urmare a faptului că se află într-o situaţie economică dificilă”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Citeste mai mult despre noua lege privind darea în plată: adev.ro/o9i0nr