Domo dă în judecată CEL.ro pentru practici ilegale

Domo dă în judecată CEL.ro pentru practici ilegale

Conform celor mai noi informații, deținătorii mărcii Domo și numelui de domeniu Domo.ro vor da în judecată CEL.ro.

Cauzele conflictului dintre Domo și CEL.ro sunt extrem de interesante. După cum scriu cei de la Wall-Street.ro, începând cu luna iulie a acestui an, clienții online ai Domo ar fi fost induși în eroare de către CEL.ro. Mai exact, ar fi fost vorba despre o practică ilegală a acestora din urmă, care i-ar fi vizat pe utilizatorii care încercau să acceseze Domo prin intermediul unei căutări în Google.

În momentul în care aceștia efectuau o căutare pe Google cu termenul ”domo”, primul rezultat generat de serviciul respectiv era CEL.ro. Era vorba, mai exact, despre un link sponsorizat, care ar fi inclus și expresia ”domo.ro”. Din câte se pare, situația respectivă a durat luni de zile, perioadă în care CEL.ro s-a folosit în mod ilegal de numele de domeniu ”domo.ro”.

Mai mult decât atât, numele ar fi fost utilizat ilegal prin includerea acestuia atât în linkul paginii web http://www.cel.ro/domo, cât și în conținutul acesteia sub forma unui hyperlink care redirecționa către aceeași pagina web a CEL.ro.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Conform unui dintre avocații care vor reprezenta Domo, CEL.ro a înaintat o cerere către OSIM pentru a înregistra în mod abuziv marca Domo, în condițiile în care dreptul de utilizare nu le aparținea. ”Ca urmare a acestei situații, am demarat, în numele titularului numelui de domeniu, operațiunile legale pentru recuperarea prejudiciului în cazul acțiunilor reprezentanților CEL.ro împotriva DOMO.ro, în spațiul online, dar și în cazul încercării de preluare a mărcii la OSIM”, declara Dinu Petre, partener Cunescu, Balaciu și Asociații, conform Wall-Street.

Domo este o companie cu afaceri de peste 600 de milioane de euro, care a avut parte de numeroase probleme financiare pe parcursul ultimilor ani. Iar la un moment dat, unii dintre furnizori au încetat să mai livreze produse datorită faptului că nu au fost plătiți. Astfel, în urmă cu un an, scriam că Domo renunța la toate cele 75 de magazine fizice, urmând a păstra doar operațiunile din mediul online.

Etichete: