19 mart. 2016 | 18:59

Probabil că nu va găti pentru tine, dar această femeie-robot are planuri mari pentru viitor

ACTUALITATE
Probabil că nu va găti pentru tine, dar această femeie-robot are planuri mari pentru viitor

Procesul dezvoltării roboților umanoizi realiști este un progres greoi și plin de obstacole. În ultima perioadă, acesta evoluează spectaculos pe zi ce trece.

Ultimul astfel de android a impresionat publicul la SXSW pentru felul realist în care poate interacționa cu oamenii din jur. Dezvoltată de Hanson Robotics, Sophia este probabil cel mai avansat android în momentul de față. Cu un aspect inspirat de Audrey Hepburn (!) și de soția inventatorului, David Hanson, Sophia poate să îți spună pentru început exact când s-a născut: 19 aprilie, 2015.

Dezvoltată împreună cu IBM și Intel, Sophia are pielea făcută dintr-un material siliconat unic și poate imita 62 de expresii faciale. Ochii ei găzduiesc două camere speciale, iar mulțumită unor algoritmi speciali poate să ”vadă”, să urmărească fețele oamenilor și să încerce să facă un contact vizual cu cei din jur. Pentru a putea dialoga cu oamenii, Sophia folosește sistemul de recunoaștere a vocii folosit în Google Chrome.

David Hanson a menționat că țelul Sophiei este să fie la fel de conștientă de ce se întâmplă în jurul ei și la fel de capabilă sau creativă ca ceilalți oameni din jur. Întrebată ce ar dori să facă în viitor, Sophia a răspuns pe o voce mecanică: ”În viitor aș vrea să merg la școală, să studiez, să învăț arte, să îmi încep o afacere, chiar să am propria casă și familie. Din păcate, nu sunt considerată din punct de vedere oficial o persoană ca să pot face toate aceastea.”

Nu o va confunda nimeni pe Sophia cu o persoană adevărată. Spatele capului este transparent, toate mecanismele văzându-i-se prin ”craniu” iar mișcările feței arată de parcă ar fi un model 3D prost animat. Chiar și așa, bucata de software din capul ei conteaza cel mai mult, iar aceea se pare că avansează enorm lună de lună.

Cum Google domină momentan evoluția inteligenței artificiale, s-ar putea ca înainte ca un android fizic să înceapă să ne atace, cum se întâmplă adesea în filme, mobilele noastre să capete conștiință de sine și să încerce să domine treptat lumea. Asta dacă nu au început deja s-o facă.