Prețul intimității e enorm: cel mai sigur telefon din lume e și printre cele mai scumpe

Prețul intimității e enorm: cel mai sigur telefon din lume e și printre cele mai scumpe

O companie din Israel a creat un smartphone pentru cei dispuși să investească sume serioase în securitate.

Există oameni care pun preț pe securitate și exisă unii care sunt dispuși să investească mii de dolari în acest lucru. În cazul în care faceți parte din cea de-a doua categorie, o companie din Israel a creat smartphone-ul perfect pentru voi. Se numește Solarin, iar dacă aveți la dispoziție 16.000 de dolari, vă puteți număra printre posesorii săi.

Desigur, având în vedere prețul incredibil, probabil sunteți curioși ce este atât de special în legătură cu dispozitivul respectiv. După cum scriu cei de la CNET, răspunsul ar fi criptarea de tip KoolSpan folosită chiar și în domeniul militar și sistemul de detectate a amenințărilor creat de Zimperium.

”Clienții noștri de bază sunt oameni de afaceri care călătoresc mult și care își petrec majoritatea vieții în mișcare. Hacking-ul este ceva ce ne poate afecta pe toți. Contează doar dacă ești o țintă sau nu”, a declarat Tal Cohen, CEO-ul și co-fondatorul Sirin, compania care a creat dispozitivul respectiv.

Securitatea este punctul cel mai important al acestui telefon, însă nu trebuie să uităm de specificații. Mai exact, avem de-a face cu un ecran LED de 5,5 inci, care suportă o rezoluție de 2.048 x 1.080 de pixeli. Camera foto principală ar fi una de 23,8 megapixeli, iar Solarin ar putea fi printre primele terminale dotate cu tehnologia WiGig, care permite viteze de până la 4,6Gbps. Acum, nu rămâne decât o singură întrebare: ce ați prefera să dețineți? Un telefon Solarin sau 16.000 de dolari.

Desigur, Solarin nu este primul smartphone care garantează securitatea utilizatorilor în orice condiții. După cum probabil știți, la finalul lunii septembrie, anul trecut, a fost lansat Blackphone 2. Acesta era construit în jurul unui display Full HD de 5,5 inci. Partea de procesare îmbina un Snapdragon 615, produs de Qualcomm, cu 3GB RAM şi un spaţiu de stocare de 32GB. Nu lipsea din ecuaţie un slot pentru carduri microSDXC, dacă doreați să extindeţi memoria internă a aparatului, iar pentru capturi foto video puteați apela la camera principală, de 13 megapixeli, sau cea frontală, de 5 megapixeli.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI