Pilotul automat al Tesla a frânat chiar înainte de un accident serios [VIDEO]
Pilotul automat al mașinilor Tesla este una dintre funcțiile pe care posesorii acestor vehicule le apreciază cel mai mult. De curând, Elon Musk a lansat un update pentru sistemul de control și acesta se dovedește mai mult decât util.
Un clip video înregistrat în Olanda arată exact cât de precisă poate fi o inteligență artificială instalată într-o mașină. În filmuleț, automobilul poate fi auzit cum își avertizează șoferul de o posibilă coliziune cauzată de un vehicul din față.
Apoi, pilotul automat activează frânele, în timp ce un vehicul iese de pe banda lui și provoacă un accident serios. E greu de crezut că șoferul ar fi putut opri mașina înainte ca celelalte două vehicule să se tamponeze în fața lui, lucru care demonstrează că viitorul mașinilor autonome oferă mult mai multă siguranță.
Mașinile Tesla sunt dotate cu tehnologii impresionante, iar pilotul automat se bazează pe radar, dar și pe senzori vizuali. Software-ul analizează în timp real toate posibilitățile și permite mașinii să ”vadă” prin mașinile care călătoresc în față.
Incidentul este poate cea mai bună demonstrație pentru sistemul de pilot automat.
Cu toate astea, au fost cazuri în care funcția de mașină autonomă a avut efecte devastatoare pentru șoferi, existând câteva cazuri care nu s-au terminat bine pentru aceștia. Merită menționat faptul că în acele situații șoferii nu au ascultat avertismentul companiei de a nu lua mâinile de pe volan în timp ce se află în mers.