Panasonic face un pas înainte către telefoanele flexibile

Panasonic face un pas înainte către telefoanele flexibile

De ani buni, visăm la ziua în care telefoanele flexibile vor deveni o realitate, iar Panasonic face un pas important în această direcție.

Telefoanele ce se pot curba și îndoi pot deveni o realitate în viitor pentru a înlocui device-urile rigide pe care le folosim în prezent, dar e nevoie de mai multe inovații în domeniul tehnologic pentru ca astfel de smartphone-uri să apară pe piață. Dacă ecranele flexibile au fost deja prezentate de diverse companii, o mare problemă vine din direcția bateriilor.

Panasonic vine cu un răspuns la această problemă, făcând un pas extrem de important către realizarea unor telefoane ce se pot îndoi. Bateria creată de companie are o grosime de doar 0,55 milimetri, se poate îndoi până la 25 de milimetri și se poate curba până la 25 de grade.

Evident, astfel de cifre nu ne indică faptul că avem la dispoziție o baterie pe care o putem îndoi după bunul plac, dar e un pas în direcția potrivită. Poate mai important decât simplul fapt că bateria se poate îndoi este că poate face asta și când se încarcă, dar și când oferă energie unui dispozitiv, fiind net superioară unei baterii clasice litiu-ion, relatează digitaltrends.com.

Bateriile create de Panasonic au în prezent capacități cuprinse între 17,5mAh și 60mAh, ceea ce le face utile doar pentru carduri sau textile inteligente. Deși ”mai e mult până departe”, având în vedere capacitățile mari ale bateriilor de astăzi, unele trecând de pragul de 4000mAh, Panasonic va continua să lucreze la prototipuri, încercând să creeze baterii ce vor putea fi folosite în telefoane.

”Noua baterie flexibilă de la Panasonic se poate îndoi și curba dincolo de limitele prevăzute de standardele japoneze pentru cărți de identitate”, afirmă compania într-un mesaj postat pe blogul oficial.

Panasonic nu este singura companie ce lucrează la dispozitive ce se pot curba – se zvonește că Samsung ar lucra la un display flexibil ce ar fi disponibil în comerț undeva în 2017. Așadar, telefoanele flexibile ar putea fi mai aproape decât credem.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: