14 dec. 2016 | 13:26

Pământul nu este pregătit pentru impactul cu un asteroid

ACTUALITATE
Pământul nu este pregătit pentru impactul cu un asteroid

NASA nu este, de obicei, locul de unde să vină scenarii alarmante cu privire la impactul cu un asteroid, dar lucrurile sunt puțin diferite acum.

NASA a publicat un nou comunicat de presă în care vorbește despre faptul că toți ”asteroizii ce prezintă un risc” pentru planetă au mai puțin de 0,01% șanse să provoace un cataclism pe Pământ, în următorii 100 de ani.

Dincolo de asta, însă, NASA descoperă cinci asteroizi noi în fiecare zi, astfel că mai sunt încă multe corpuri de acest fel care să fie catalogate. Un asemenea asteroid ne-ar putea lua prin surprindere, iar tot ceea ce ne-ar rămâne de făcut este să ne pregătim de ce e mai rău.

”Cea mai mare problemă este că nu avem prea multe lucruri de făcut în acest moment”, spune Joseph Nuth, de la Centrul de Control Goddard, al NASA, în cadrul reuniunii anuale a Uniunii de Geofizică Americane, din San Francisco.

Planetary Society arată că până acum, am descoperit aproximativ 60% dintre asteroizii și cometele cu interval scurt de întoarcere (care au o perioadă orbitală de cel mult 200 de ani), din apropierea Pământului, și care au cel puțin 1,5 kilometri în diametru, arată sciencealert.com.

NASA arată că, în cazul în care este descoperit un asteroid care are o traiectorie periculoasă pentru planetă, nu ar fi timp suficient de creare a unei nave care să ajungă la acesta și să îl scoată de pe traiectorie.

Echipa de la conferință sugerează că NASA ar trebui să construiască încă de acum o navă de interceptare, pe care să o folosească, în caz de nevoie. Pregătirea de zbor a unei asemenea nave ar dura cel mult un an, în vreme ce un proces de construcție ar putea extinde acest timp la 5 ani.

De asemenea, și o navă spațială de observații ar trebui construită, aceasta putând fi lansată către asteroid, pentru a oferi navei de interceptare detalii despre orbită, mișcări, formă și axa de rotire.