13 iun. 2016 | 15:29

Organele umane crescute în porci ți-ar putea salva viața

ACTUALITATE
Organele umane crescute în porci ți-ar putea salva viața

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California au combinat celule umane stem cu ADN-ul porcin, cu scopul de a crea un pancreas uman în interiorul unui porc. Evident, reușita a stârnit numeroase controverse, în special de ordin etic.

Planul sună radical, dar criza donatorilor de organe din toată lumea e o problemă foarte gravă. În fiecare zi, mor câte 30 de oameni aflați pe lista de așteptare, iar oamenii de știință au încercat să găsească o variantă viabilă pentru cererea din ce în ce mai mare de organe. Practic, echipa de la Universitatea din California a combinat celule stem pluripotente cu ADN porcin în interiorul unui embrion porcin. Procesul a implicat obținerea unui spațiu în care să poată fi introduse celulele umane, folosindu-se instrumentul de editare genetică CRISPR.

Embrionul hibrid a fost lăsat să se dezvolte 28 de zile, înainte ca echipa să studieze țesutul format. Au descoperit că embrionul se transformă, treptat, într-un porc normal cu un pancreas uman. Pablo Ross, liderul echipei de oameni de știință, a spus că speră ca pancreasul să aibă aproape exclusiv celule umane și să poată fi compatibil pentru transplant.

Așadar, porcii ar putea fi incubatoare pentru organele umane, cu efecte adverse aproape inexistente. Porcii ar avea vieți normale, cu excepția condiției „speciale”. Totuși, Institutul Național pentru Sănătate din SUA refuză să ofere fonduri pentru astfel de experimente, în special din pricina chestiunilor etice. Peter Stevenson de la Compassion in World Farming, o organizație preocupată de îngrijirea în condiții optime a animalelor de fermă, a declarat următoarele: „Nu vreau să fie deschisă o nouă sursă pentru suferința animalelor. Întâi ar trebui să convingem mai mulți oameni să își doneze organele. Dacă tot există o criză după acest lucru, putem lua în calcul ideea de a folosi porci, dar doar cu condiția să mâncăm mai puțină carne, astfel încât să nu crească numărul porcilor folosiți pentru scopuri umane”.

O altă problemă ar fi transmiterea bolilor de la porc la om. Aceasta a fost parțial rezolvată anul trecut, de o echipă de oameni de știință de la Școala Medicală Harvard, care a editat cu succes genele unui porc, astfel încât să șteargă 60 de copii ale unui retrovirus. George Church, liderul experimentului respectiv, e entuziasmat de noul studiu și crede că editarea genelor ar putea asigura o sănătate a organelor superioară celor provenite de la donatori.