27 nov. 2016 | 11:37

O fetiță genială din Galați se folosește de matematică pentru a picta

ACTUALITATE
O fetiță genială din Galați se folosește de matematică pentru a picta

Alexandra Maryam Dimofte, elevă în clasa a VI-a la Colegiul „Costache Negri“ din Galaţi, a devenit în acest an cel mai tânăr membru al Mensa.

Mensa este organizaţia care reuneşte persoane cu un grad mare de inteligenţă din 100 de ţări. Alexandra se foloseşte de matematică şi pentru a picta,  iar tablourile ei le sunt vândute colegilor de clasă şi cunoştinţelor. Ecuaţiile matematice îi conferă o siguranţă mentală, pentru că are încredere că nu poate greşi atunci când face schiţele pentru tablouri, potrivit Adevărul. A învățat radicalii singură, fără să îi explice cineva în prealabil.

Alexandrei îi place foarte mult ceea ce ea numeşte ordinea în pictură, când culorile şi petele de culoare se armonizează şi se ”conectează” apoi în diferite forme. Deşi are doar 12 ani, Alexandra a vândut deja 12 picturi, iar prima comandă a primit-o la 10 ani, de la o clientă a mamei sale. Din banii strânși, și-a cumpărat o bicicletă. De asemenea, pe viitor, ea visează să ajungă designer vestimentar şi să-şi folosească tehnica de pictat pentru a concepe haine deosebite.

Dacă ar fi să schimbe ceva în sistemul de învăţământ, a spus că ar lăsa doar 1% din temele pe care copiii sunt obligaţi să le facă zilnic acasă. Crede că e important ca cei mici să aibă mai mult timp să ajungă să se cunoască între ei și să se joace. O altă ocupație cu care se îndeletnicește în timpul liber micuța este breakdance-ul. Are de gând să își testeze logica la un escape room, în viitorul apropiat.