O ecuație diferențială l-a transformat în suspect de terorism

O ecuație diferențială l-a transformat în suspect de terorism

Un faimos economist a fost suspectat de terorism dintr-un motiv extrem de ciudat.

În urmă cu câteva zile, pasagerii unui zbor între Philadelphia și Syracuse (un oraș aflat la doar 400 de kilometri distanță) au avut de-a face cu o situație extrem de ciudată. Ceea ce trebuia să fie un zbor extrem de liniștit s-a transformat într-un spectacol greu de imaginat din cauza unui motiv mai mult sau mai puțin incredibil. Mai exact, o pasageră s-a plâns în legătură cu comportamentul persoanei lângă care se afla pe timpul zborului.

Femeia care a făcut plângere a remarcat, de asemenea, lucrurile extrem de ciudate pe care omul respectiv le scria pe o foaie. Ce puteau, oare, să fie acelea? Un cod special prin care comunica cu alți teroriști aflați în avionul respectiv? Planurile pentru o bombă nucleară? Din câte se pare, niciuna dintre acestea. Persoana aceea, care era, de fapt, cunoscutul economist italian Guido Menzio, redacta pe foaia nimic altceva decât o ecuație diferențială. Menzio urma să ia țină un curs la o universitate și își pregătea materialele.

Înțelegem că ecuațiile diferențiale sunt destul de complexe și vă pot da mari dureri de cap în unele momente, însă de aici și până la terorism este, totuși, un drum lung. Desigur, având în vedere evenimentele tragice care au avut loc în ultimele luni de zile, autoritățile au decis să nu riște și l-au obligat pe Menzio să coboare pentru a fi interogat. Gawker relatează că, după ce au aflat care era problema și cu cine aveau de a face, acestea i-au permis italianului să se îmbarce. Persoana care l-a raportat, însă nu a revenit.

Menzio a declarat că a fost tratat într-un mod corespunzător în timpul în care a fost interogat. Dar chiar și așa, italianul nu a ezitat sa critice sistemul și să declare că aceasta este încă o dovadă a faptului că informațiile nu sunt transmise într-un mod corespunzător în ziua de azi. Evident, nu a durat foarte mult timp până când au apărut asocierile între pasagerul îngrijorat și fanii lui Donald Trump.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: