29 iun. 2016 | 11:42

Noul trailer Asssassin’s Creed ne oferă motive de speranță

Share
Noul trailer Asssassin's Creed ne oferă motive de speranță

Trailerul internațional pentru filmul Assassin’s Creed a fost lansat în mod oficial.

Nu a trecut foarte mult timp de la lansarea trailerului internațional pentru filmul Assassin’s Creed, iar oamenii deja spun că am putea avea de-a face cu unul dintre cele mai reușite filme realizate vreodată după jocuri. Așa cum știți, asemenea producții nu s-au bucurat de succese remarcabile până acum, însă Assassin’s Creed ar putea fi diferit.

După un prim trailer care nu a impresionat foarte multă lume și în care muzica de fundal nu s-a potrivit foarte bine cu acele cadre incluse, producătorii au ales să modifice, într-o anumită măsură, coloana sonoră, iar rezultatele sunt vizibil mai bune. Povestea filmului este una relativ simplă.

Michael Fassbender, cel care a jucat rolul lui Magneto în recentele filme din seria X-Men, urmează să fie executat. Între timp, totuși, Templierii au aflat de strămoșii lui care au făcut parte din Frăția Asasinilor (Assassin Brotherhood), astfel că au luat decizia de a-i înscena moartea pentru a se folosi de el. Acum, în cazul în care ați jucat vreunul dintre titlurile Assassin’s Creed, probabil v-ați dat seama despre ce este vorba aici.

Callum Lynch (personajul jucat de Fassbender) este introdus în Animus (unul extrem de diferit de cel pe care am avut ocazia să-l vedem până acum în jocuri), unde are ocazia de a retrăi memoriile unuia dintre strămoșii săi.

Desigur, nu-i vom vedea nici pe Altair Ibn-La’Ahad, și nici pe Ezio Auditore da Firenze. Protagonistul este Aguilar, un asasin spaniol din timpul Inchiziției. În film se pare că vor mai apărea, printre alții, Jeremy Irons, Brendan Gleeson și Michael Kenneth Williams. La prima vedere, Jeremy Irons pare a fi un personaj similar doctorului Vidic, pe care l-am putut vedea în primele jocuri din serie, în vremurile bune în care apăreau Desmond, Ezio și Altair. De asemenea, Marion Cotillard ar putea fi inspirată de Lucy Stillman, un alt personaj important de la începutul seriei. Premiera oficială a filmului va fi pe 21 decembrie.