14 iun. 2016 | 16:43

Noua planetă descoperită de cercetători pare scoasă din universul Star Wars

ȘTIINȚĂ
Noua planetă descoperită de cercetători pare scoasă din universul Star Wars

O echipă de cercetători a descoperit o planetă uriașă, asemănătoare uneia din Universul Star Wars.

În cazul în care ești fan Star Wars, nu ai cum să știi scena din Star Wars: Episode IV cunoscut sub nume de ”Binary Sunset”. Acesta din urmă este, de fapt, numele melodiei care rulează pe fundal, însă fanii îl folosesc acum și pentru a face referire la întreaga scenă. Având o durată de 34 de secunde, aceasta îl afișează pe Luke Skywalker pe Tatooine, uitându-se în depărtare, în timp ce două stele apun.

Aceea a fost prima oară când oamenii au avut ocazia de a vedea o planetă care orbitează în jurul a două stele. Între timp, însă, respectivele corpuri au devenit realitate. Planetele care se orbitează două stele se numesc circumbinare, iar prima descoperită a fost Kepler-16b, în anul 2011. Acum, cercetătorii au reușit să descopere una și mai mare, pe care au denumit-o Kepler-1647b.

[related]

Planeta a fost observată pentru prima oară în urmă cu mai mulți ani, însă cercetătorii abia de curând au putut să confirme că avem de-a face cu una circumbinară. În mod normal, corpuri de asemenea dimensiuni sunt mai ușor de identificat, însă în cazul de față, eforturile oamenilor au fost îngreunate de durata enormă, de 1.107 zile, necesară planetei pentru a efectua o mișcare completă în jurul stelelor sale.

Kepler

Autorii descoperirii s-au folosit de telescopul Kepler în timpul studiilor și estimează că aceasta se află la o distanță de 3.700 de ani lumină față de Pământ și are o vechime de aproape 4,4 miliarde de ani. Este un gigant gazos, astfel că nu va putea găzdui vreodată viață, din moment ce nu are o suprafață propriu-zisă.

În urmă cu câteva săptămâni, trei planete asemănătoare Terrei au fost descoperite cu ajutorul telescopul TRAPPIST, situat la observatorul La Silla din Chile. Două dintre acestea, însă, primesc de patru ori mai multe radiații de la steaua lor, denumită TRAPPIST-1, decât primește Pământul de la Soare, ceea ce înseamnă că ar fi prea calde pentru a avea apă.