Ne ”amintim” cu ușurință evenimente care nu s-au întâmplat și asta poate fi periculos
Creierul uman este un organism atât de complex încât ne este mai ușor să descifrăm misterele unor planete aflate la distanțe considerabile decât pe cele ale minții umane.
Cu toate astea, cercetătorii fac fel de fel de studii, în încercarea de a explica anumite procese și comportamente, iar cel mai recent demonstrează că ne mințim mai ușor pe noi înșine decât ne-am fi imaginat.
Mulți oameni sunt predispuși să-și ”amintească” evenimente care nu s-au întâmplat niciodată, conform unei cercetări realizate de Universitatea din Warwick, Marea Britanice, potrivit Agerpres.
Studiul a demonstrat că aproape 50% din oameni pot fi convinși să creadă că au trecut prin anumite situații, chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat. Studiul privind falsa memorie a fost făcut pe mai mult de 400 de persoane și a demonstrat că dacă ni se vorbește despre un eveniment complet fictiv din viața noastră și ne imaginăm, în mod repetat, că evenimentul a avut loc, vom ajunge să credem în veridicitatea faptelor.
Peste 400 de participanți la studii de „implantare de memorie” au avut evenimente autobiografice fictive, care le-au fost sugerate, și s-a constatat că aproximativ 50% dintre participanți au crezut, într-o oarecare măsură, că au experimentat acele evenimente.
Participanții la aceste studii și-au amintit o serie de evenimente false, cum ar fi o plimbare cu balonul cu aer cald în copilărie, o festă făcută unui profesor sau un haos creat la o nuntă de familie. 30% dintre participanți au părut să-și „amintească” evenimentul — au acceptat evenimentul sugerat, au elaborat cu privire la modul în care acesta a avut loc și chiar au descris imagini din derularea întâmplării. Alți 23% au arătat semne că au acceptat evenimentul sugerat într-o oarecare măsură și au crezut că s-a întâmplat cu adevărat.
Mai mult decât atât, amintirile colective ale unui grup mare de oameni sau ale unei societăți ar putea fi incorecte — din cauza dezinformării din știri, de exemplu — care are un efect mare asupra percepțiilor și comportamentului oamenilor.
„Noi știm că mulți factori influențează crearea de false credințe și amintiri — cum ar fi a cere unei persoane să-și imagineze în mod repetat un eveniment fals sau să vizualizeze fotografii pentru a-și „împrospăta” memoria. Dar nu înțelegem pe deplin modul în care interacționează toți acești factori. Studiile pe scară largă, cum este mega-analiza noastră, ne face să progresăm”, a declarat dr. Kimberly Wade, de la Universitatea din Warwick.
„Constatarea că o mare parte dintre oameni sunt predispuși să dezvolte credințe false este importantă. Noi știm din alte cercetări că aceste credințe distorsionate pot influența comportamentele oamenilor, intențiile și atitudinile”.