21 dec. 2016 | 15:44

NASA a creat un senzor infraroșu inspirat de ochii moliilor

ACTUALITATE
NASA a creat un senzor infraroșu inspirat de ochii moliilor

NASA și-a întors privirea către natură pentru a crea un nou senzor infraroșu care să revoluționeze camerele foto la care aceștia lucrează.

NASA a avut parte de rezultate dezamăgitoare în timpul testelor cu nano-tuburi de carbon, astfel că a încercat să mimeze structura ochiului de molie, realizând astfel un senzor din silicon.

Moliile sunt cunoscute pentru că au o abilitate foarte bună de a vedea în întuneric, iar asta se datorează structurii unice a ochilor. Aceștia conțin o serie de țepi microscopici care capturează din nou lumina reflectată, ce altfel s-ar pierde după ce ajunge la ochi.

NASA a reușit să creeze un senzor infraroșu care are protuberanțe similare, așa cum se poate observa și în imaginea de mai jos. Fiecare dintre țepii creați pentru senzor este mai mic decât un grăunte de nisip. Bolometrul cu 1280 de pixeli poate să detecteze variațiile subtile ale frecvenței și direcției luminii.

nasa senzor infraroșu ochi molie

Astfel, detectorul ce încorporează un asemenea senzor infraroșu poate fi folosit pe o lățime de bandă mai mare, fiind extrem de util pentru undele infraroșii, arată Ed Wollack, în cadrul unui comunicat de la NASA. Acesta, alături de Christine Jhabvala, au contribuit la designul și construcția acestui dispozitiv, arată digitaltrends.com.

Un ansamblu de astfel de patru senzori va fi montat în HAWC+ (High-Resolution Airborne Wideband Camera-plus) de la NASA. Chiar dacă va exista o sensibilitate mult mai ridicată prin intermediul noilor senzor, HAWC+ trebuie să ajungă la altitudini mari pentru a capta lumina de tip infraroșu de la distanțe mari. Un Boeing 747 modificat va fi folosit pentru a duce ansamblul la altitudinile necesare, unde lumina necesară nu mai este blocată de umezeala din atmosferă.

Pe lângă crearea de imagini, noii senzori sunt capabili să măsoare lumina polarizată ce provine de la emisiile de praf din galaxie. Astfel, NASA va putea să cartografieze câmpul magnetic al găurii negre ce se află în centrul galaxiei, studiind-ul în detaliu.

”Poți fi inspirat de ceva din natură, dar ai nevoie de anumite unelte pentru a crea ceva similar”, arată Wollack. ”Ceea ce am realizat este o îmbinare ideală între oameni, mașinării și materiale, iar acum avem noi posibilități. Asta înseamnă inovația”, concluzionează acesta.