19 dec. 2016 | 17:40

Moise Guran este acuzat de plagiat de către o companie clujeană

ACTUALITATE
Moise Guran este acuzat de plagiat de către o companie clujeană

Moise Guran, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români pe teme economice, este acuzat în prezent de plagiat.

La câteva zile după ce a explicat în cadrul unui eveniment desfășurat la Cluj-Napoca de ce a ales să renunțe la emisiunea Biziday, Moise Guran este acuzat de plagiat de către o compania din Cluj-Napoca. Așa cum probabil vă amintiți, în urmă cu câteva zile, jurnalistul a prezentat în mod oficial aplicația Biziday.

Potrivit celor de la Adevărul, la doar câteva zile de la lansare, o companie numită Zetta Cloud l-a acuzat pe jurnalist de „imitaţie neconcurenţială”. Angajații companiei menționate mai devreme ar fi creat în anul 2013, cu ajutorul unor fonduri obținute de la Google, o aplicație similară, numită Știrili. „Proiectul Biziday a pornit dintr-un spirit de imitaţie neconcurenţial şi a sfârşit într-o involuţie tehnologică care nu a livrat nici 10% din ceea ce a promis”, suspin reprezentanții Zetta Cloud.

Acuzațiile aduse de clujeni sunt extrem de interesante. Ei sugerează că în luna iunie a anului 2016, Moise Guran și-ar fi manifestat interesul față de proiectul ”unui startup clujean, care promitea să creeze primul algoritm din lume de determinare a nivelului de încredere al ştirilor online”. Startup-ul, în cazul de față, este Zetta Cloud. Ulterior, însă, jurnalistul ar fi observat potențialul din spatele proiectului și a decis să lanseze propria aplicația, care promitea să filtreze ”ştirile false şi clickbait-ul, livrând utilizatorilor ştiri personalizate”.

”Din păcate pentru cititorii de ştiri online din România, Biziday este doar un agregator de ştiri şi nimic mai mult. Fără unele funcţionalităţi de bază (ştiri fără poze? în anul 2016?), fără niciun fel de control (de unde vin ştirile, pot să adaug eu surse, pot să blochez?), fără chiar a avea data publicarii ştirilor (sunt de azi, de ieri, de acum un an? urmează ştiri fără titlu?), însă cu o alertă de cutremur (foarte util când citiţi ştiri în Vrancea!), aplicaţia Biziday promite multe – prin vocea lui Moise Guran – dar livrează mai nimic”, scrie într-un articol pe blogul oficial Știrili.