Microsoft va încasa un miliard de dolari de la armata americană

Microsoft va încasa un miliard de dolari de la armata americană

Microsoft a încheiat de curând un contract important cu armata americană.

Pe parcursul timpului, Microsoft a reușit să încheie mai multe contracte extrem de profitabile cu armata Statelor Unite ale Americii, iar cel mai nou dintre ele este în valoare de 927 de milioane de dolari. Conform site-ului Register, US Defense Information Systems Agency (DISA), secțiunea IT a Departamentului Apărării din SUA, a fost cea care a acordat contractul gigantului din Redmond.

Din câte se pare, contractul va oferi armatei drepturi de acces la codul deținut de către Microsoft, atunci când acesta este necesar pentru a susține misiunea Departamentului Apărării. Register menționează că majoritatea activităților vor fi desfășurate în Statele Unite, însă cei de la Microsoft se vor ocup și de anumite instalații din străinătate.

Acordul este unul extrem de binevenit pentru armata americană, având în vedere faptul că multe aspecte militare cheie depind de tehnologii învechite. În luna mai, de exemplu, am avut ocazia de a afla că numeroasele coduri necesare pentru lansarea rachetelor balistice intercontinentale erau stocate dischete floppy de opt inci. Acestea erau introduse computere IBM Series/1, care îndeplinesc diverse funcții asociate cu rachetele menționate mai sus, bombardierele nucleare și avioanele pentru realimentare. Iar taxele cetățenilor erau calculate cu ajutorul unor dispozitive vechi de 56 de ani.

Și mai grav era faptul că guvernul american cheltuia atunci miliarde de dolari pentru a menține asemenea calculatoare în stare de funcționare. Din câte se pare, aproximativ trei sferturi din bugetul de 80 de miliarde de dolari ar fi fost irosite în acest fel, reducând fondurile alocate procesului de modernizare.

Departamentul Apărării nu este singurul care se bazează pe sisteme vechi. Trezoreria și multe altele ar folosi în prezent software creat de Microsoft în anii 1980 și 1990, care a încetat să mai fie suportat de companie cu mai mult de zece ani în urmă. Unii au fost nevoiți chiar să reangajeze unele persoane pentru a menține sistemele care se bazează pe COBOL, un limbaj de programare popular în anii ’70.

 

 

Citește și:
Etichete: