Mic ghid de conduită: cum să fii un om decent pe internet

Atunci când vrei să îți faci o idee despre cât de evoluată este o țară, de obicei iei în calcul PIB-ul, nivelul de trai, rata alfabetizării și alți factori pragmatici. Poate că ar trebui să ne mai raportăm la un aspect: modul în care oamenii comunică și se comportă unii cu alții.

[related]

Numiți-mă idealistă, dar mereu am fost de părere că lumea ar fi un loc mai bun dacă oamenii ar înțelege importanța decenței și diplomației în comunicare. Pe mine m-au învățat acasă și la școală să fiu respectuoasă inclusiv cu oamenii pe care nu îi plac și să tolerez viziunile care nu sunt congruente cu a mea.

De când sunt o prezență activă pe internet, am devenit extrem de conștientă de faptul că toată lumea are o părere despre orice. Poate că e firesc să fie așa, dar pentru mine lucrurile funcționează puțin diferit. Mai precis, atunci când am de-a face cu ceva despre care nu dețin cunoștințe necesare, fie mă documentez mai mult, fie îmi văd de treabă și mă abțin să dezbat subiectul. Iar dacă e vorba despre nimicuri, cum ar fi o antipatie a mea nejustificată față de cineva, pur și simplu limitez pe cât posibil contactul cu acel om, mai ales dacă existența lui nu o perturbă pe a mea.

„Iartă-mă. Deși e prea târziu”. Mihai Bendeac, mesaj sfâșietor după moartea lui Gabriel Cotabiță. Cei doi nu își mai vorbeau de câțiva ani: „Pentru o tâmpenie”

Cel mai bun îngrășământ pe care să-l aplici iarna la pomii fructiferi pentru o creștere mai bună. Când trebuie folosit

Pro-tip: faptul că ești un om diplomat și decent nu înseamnă că placi pe toată lumea, ci înseamnă că ai înțeles că nu ești un fulgușor de nea special și că trebuie să te adaptezi într-o societate în care va fi imposibil să te identifici cu toți membrii.

Mă revoltă când observ că autohtonii nu sunt fani ai aceleiași practici. Oriunde aterizez pe internet, fie că e un articol, fie un video, fie un simplu status pe Facebook, lecturarea comentariilor îmi face tensiunea să se ridice. Nu am absolut nimic împotriva dezbaterilor, chiar dacă sunt în contradictoriu, cu o singură condiție: să se păstreze un limbaj decent și argumentele să aibă logică și sens. Iar prin „sens”, vreau să spun „scop”. Eu una nu văd niciun scop constructiv în a-i scrie unui om random că nu-mi place fața lui. Nu îi aduc nici lui un beneficiu, nici mie, iar meseria de părerolog e, deocamdată, neplătită.

Citesc mereu articolele celor de la VICE legate de modul în care românii reacționează prin comentarii la orice eveniment, fie că îi afectează direct sau nu, fie că au expertiză sau nu. „Preferatul” meu din ultimul timp a fost acesta, care sintetizează ce cred românii despre fata care a murit în Nepal. Recomand articolul cu căldură, dar o să îi fac, preventiv, un rezumat: e vina ei, și-a meritat-o, foarte bine, ce căuta în Nepal în loc să exploreze plaiurile mioritice(?!?!). Iar de departe argumentul care îmi susține cel mai bine punctul de vedere e că, de fapt, nu a murit din cauza unor alunecări de teren, ci a fost violată de băștinași. Asta după ce au jefuit-o. Toate dovezile arată clar ca lumina zilei că nu s-a întâmplat așa ceva, dar e irelevant. Comentatorii de pe internet știu mai bine.

De asemenea, recomand și editorialul Adei, care vorbește despre modul în care internauții o tratează pe Simona Halep, uitând că nu le datorează absolut nimic nici lor, nici României. Regret să sparg bula de sticlă a unora dintre voi, dar fata aceea nu e un instrument menit să aducă glorie poporului român, ci o ființă umană ca toate celelalte.

Umberto Eco a spus, când i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa în „Comunicare și Mass-Media”, că „reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbelici care până acum îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au acelaşi drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel”. Nu cred că aș fi putut să o spun mai bine.

E extraordinar faptul că internetul dă oricărui individ dreptul la libertate de exprimare (deși, să nu fim naivi, nu e deplină). Obișnuiam să mă gândesc, mai în glumă, mai în serios, că n-ar fi rău ca accesul la secțiunile de comentarii pe internet să fie condiționat de un test de IQ și, preferabil, și de unul de EQ (inteligență emoțională). Poate că așa ne-am feri chipurile de impactul cu biroul, ori de câte ori avem proasta inspirație de a citi comentariile oricărui material. În plus, am mai remarcat un lucru: cu cât e mai dificil și sensibil subiectul, cu atât sunt mai intense înjurăturile și aberațiile. Toate acestea se amplifică de cinci ori dacă vorbim despre o platformă care îți permite să îți păstrezi anonimitatea. La urma urmei, o mască face pe oricine mai curajos.

Așadar, pentru binele comunității, fiecare comentariu ar trebui să fie precedat de un mic moment de introspecție: „Cunosc suficiente despre acest subiect? Este părerea mea utilă, în vreun fel? Sunt capabil să mă exprim corect? Îi va păsa cuiva de ceea ce am de spus?” Dacă nu răspunzi afirmativ la măcar trei dintre aceste întrebări, mai bine îți păstrezi fluxul gândurilor pentru tine și prietenii tăi.

Apoi, ar trebui să ai în vedere construcția logică a argumentelor și legătura lor cu subiectul tratat. Să luăm un exemplu care m-a vizat, deseori. Pentru că nu am o carieră tocmai longevivă în jurnalism, au mai existat momente în care am gafat-o. Nu pot spune că a fost vreodată ceva tragic, dar am comis erori pe care le-am corectat ulterior și pe care mi le-am asumat. Ei bine, au existat tot timpul două categorii de oameni: cei care mi-au atras atenția politicos, eventual printr-un mesaj privat și cei care au explodat în comentarii de parcă viața lor ar fi depins de greșeala mea.

Ceea ce m-a revoltat cel mai tare în contextele respective nu a fost faptul că oamenii mi-au corectat greșeala, ci modul în care au optat să o facă. Am constatat, cu o puternică părere de rău, că membrii societății noastre sunt încă otrăviți de sexism. Pe această cale, țin să vă reamintesc că aspectul fizic nu are absolut nicio legătură cu performanțele profesionale (cu excepția situațiilor în care ești model sau ai o meserie adiacentă), iar când spun asta nu mă raportez strict la cazul meu.

De asemenea, e cel puțin stupid să insulți un om pe care nu îl cunoști, pentru simplul fapt că ceea ce are de transmis nu coincide cu viziunea ta. Mai ales în condițiile în care nu e vorba de ceva care aduce vreun prejudiciu binelui colectiv, iar omul respectiv nu pledează pentru organizarea unui genocid, rasism, homofobie, violență de orice fel, iar lista de elemente distructive poate continua la nesfârșit. În plus, nu e pertinent, dacă ai de-a face cu o femeie, să o acuzi nefondat că oferă servicii sexuale contracost. Găsiți atributul despre care vorbesc mai jos. Chiar dacă e cenzurat, va fi destul de simplu de dedus.

În plus, mai trebuie să punctez ceva: comentariile în care îi este urată cuiva moartea sunt, de departe, cele mai bolnave. Cel mai probabil, într-unul dintre următoarele articole, voi vorbi strict despre cyberbullying și despre ce consecințe poate să aibă.

Prin urmare, recomandarea mea umilă, cu scopul de a face acest mediu virtual ceva mai prietenos, ar fi, în linii mari, să gândești înainte să îți consumi energia tastând un comentariu. Apoi, să aduci la masa negocierilor argumente pertinente (da, am dat jumătate de citat din Iohannis) și să scapi de elemente parazite (cum ar fi înjurăturile) înainte să dai click pe magicul Enter. „Nu sunt de acord cu cele spuse de tine pentru că *argument logic 1*, *argument logic 2*, *argument logic 3*” sună ceva mai bine decât „Ce prost esti cum sa zici asa cv ba **&*&*% @#$% &*^%” și are șanse mai mari să ajungă la interlocutor pentru a fi luat în seamă.