Materialul care ar putea combate criza lipsei de apă
Una dintre modalitățile prin care poate fi obținută apa în zonele afectate de secetă este prin extragerea ei din aer, iar un nou material dezvoltat de experții americani ar putea transforma această idee în realitate mai repede decât am crede.
Cercetătorii de la Universitatea Harvard s-au inspirat de la mai multe specii diferite, analizând modul în care ele extrag apa din atmosferă. Sistemul combină elemente de la trei specii de plante și animale, pentru a crea un material care, potrivit cercetătorilor, e mai bun decât orice suprafață sintetică pentru condensare. De asemenea, cercetătorii cred că provocarea majoră e reprezentată de controlarea dimensiunii, vitezei și direcției picăturilor de apă pe măsură ce se formează pe o suprafață. Au copiat elemente din structura scarabeilor care trăiesc în deșertul Namib și speră că, folosind acest model, ar putea concentra o cantitate mai mare de apă. Au în plan să combine modelul cu un material care imită învelișurile plantelor carnivore, potrivit lui Kyoo-Chul Park, unul dintre cercetători. Studiul poate fi citit integral în revista Nature.
Această tehnică nu ar fi utilă doar pentru a obține apă din aer, lucru care ar putea fi vital în zonele afectate de secetă, dar ar putea fi folosită și pentru a amplifica condensarea în mașinăriile industriale. De exemplu, mecanismele cu energie termală se bazează pe condensatori pentru a obține apă în stare lichidă. Acest nou design ar putea grăbi procesul și chiar să permită operațiunile la o temperatură mai mare, amplificând în general eficiența energetică. Dat find faptul că 1,2 miliarde de oameni trăiesc în zone în care lipsa apei e o problemă, iar două treimi din populația globală trece printr-o criză a resurselor de apă, o astfel de tehnologie ar putea face, într-adevăr, diferența.