22 ian. 2016 | 13:41

Mai mult decât povești pentru copii: basmele sunt mai vechi decât Biblia

ACTUALITATE
Mai mult decât povești pentru copii: basmele sunt mai vechi decât Biblia

Această veste s-ar putea să nu le placă religioșilor, dar reprezintă rezultatul unui studiu amănunțit: multe dintre basmele cunoscute sunt mai vechi decât limbile europene și decât religiile.

Studiul a fost publicat în Royal Society Open Science și deschide posibilitatea ca poveștile să fi influențat scrierile din mitologia greacă și romană, precum și Biblia și alte lucrări religioase. „Versiuni ale cunoscutului basm Frumoasa și Bestia sau Jack și vrejul de fasole au fost aici înainte de multe limbi europene moderne, precum engleza, germana, rusa și franceza și probabil au fost spuse într-o limbă ancestrală, din care au evoluat cele de acum”, a explicat Jamshid Tehrani de la Universitatea Durham pentru Discovery News. Acesta spune că majoritatea datează de 4.000-6.000 de ani.

Tehrani și Sara Graça Silva de la Universitatea din Lisabona au investigat dacă cele 275 de basme indo-europene erau mai degrabă împărtășite de populații apropiate ca grade de rudenie decât de cele îndepărtate. Au vrut să verifice dacă această împărtășire de povești ar fi putut prezice apropierea geografică și lingvistică, notează The Washington Post.

Basmul Jack şi vrejul de fasole, de exemplu, este vechi de cinci mii de ani. Cel mai vechi este Fierarul şi Diavolul, care ar data de acum şase mii de ani, adică de prin Epoca Bronzului. Este povestea unui fierar care face un pact cu Moartea, pentru a căpăta puteri supraomeneşti, după care-l păcăleşte pe Diavol, pentru a-şi recăpăta sufletul.

Majoritatea poveștilor din colecția fraților Grimm, pe de altă parte, erau în general povestite de femei și circulau prin viu grai. Prin urmare, nu e de mirare faptul că majoritatea temelor sunt unele uzuale, precum căsnicia, nașterea copiilor, sexul și neînțelegerile din sânul familiei. Potrivit lui da Silva, acestea au fost preluate în timp și readaptate de bărbați, devenind „manuale de comportament corespunzător și reflecții ale așteptărilor culturale și sociale. De exemplu, fetele rele sunt de obicei portretizate ca fiind urâte și ranchiunoase”.

Nu toată lumea este însă de acord cu descoperirea cercetătorilor de la Universitatea din Durham. Un expert în folclor de la Universitatea din California, Berkeley, John Lindow, contestă originea basmului Fierarul și Diavolul. El se îndoieşte că în vocabularul de acum şase mii de ani ar fi existat cuvântul „fierar”, lucru ce-l face să creadă că povestea respectivă ar fi de fapt mai recentă. Autorii studiului îşi menţin însă punctul de vedere şi spun că astfel de poveşti sunt transmise din generaţie în generaţie, din timpuri străvechi. De asemenea, ei cred că la fel cum biologii înțeleg evoluția prin compararea ADN-urilor animalelor, și ei pot înțeleger cultura prin elucidarea originilor misterioase ale poveștilor care o definesc.