24 feb. 2016 | 11:02

Ce am învățat despre telefoane de la LG G5: nu mai e vorba doar despre dispozitiv

VIDEO
Ce am învățat despre telefoane de la LG G5: nu mai e vorba doar despre dispozitiv

La anul se vor fi împlinit 10 ani de când avem smartphone-uri și acestea au evoluat constant spre a fi foarte bune. Și destul de similare. LG a venit cu o surpriză anul acesta: un telefon ca un hub la care conectezi diverse gadgeturi și acesta e LG G5.

Înainte de prezentarea oficială se știau câteva lucruri despre LG G5, cum ar fi display-ul Always-on și suportul pentru diverse module. A fost prezentat în Barcelona pe 21 februarie, înainte de debutul oficial al Mobile World Congress 2016, și ar putea schimba felul în care folosim un telefon. Și este unul puțin mai ieftin decât modelele concurente, cu un preț estimat la sub 3.000 de lei.

LG G5 și cele mai importante schimbări pe care le aduce

Se prea poate ca #MWC2016 să rămână în istorie prin LG G5, un smartphone care e definit mai ales de gadgeturile și modulele terțe. Îi facem analiza capacităților aici: http://bit.ly/1QxnP9b

Posted by playtech.ro on Wednesday, February 24, 2016

Înainte de a menționa acele lucruri proaspete pentru un telefon, trebuie menționate cele care au rămas și au fost îmbunătățite. Pe ceea ce LG G4 a fost, G5 vine cu un design mai „lustruit”, cu margini și colțuri mai rotunjite pe o carcasă din aluminiu de tip unibody. De regulă, când producătorii aleg așa design se renunță la posibilitatea de a accesa bateria. LG a compensat asta printr-un buton de la bază, în stânga, prin care desprinzi partea de jos.

[related]

Ca dotări tehnice, evident, e mai puternic decât celelate de până acum. Are un procesor Snapdragon 820 cu opt nuclee, folosește 4GB de memorie RAM și 32GB spațiu de stocare. Dacă rămâi în pană de memorie, poți să-i pui card microSD, așa că nu-i o limitare. Mai mult, Android Marshmallow, cel cu care vine și LG G5, oferă suport nativ pentru instalarea aplicațiilor pe microSD.

Apoi, telefonul are port USB-C și suportă încărcare rapidă. Camerele sunt poziționate pe spate și sunt două, dar nu pentru că LG a vrut să experimenteze cu ceea ce s-a dovedit un eșec: refocalizarea unei imagini. Camera „exotică“ este cea de 8 megapixeli și cu lentilă pentru cuprindere cu unghi foarte larg: 135 de grade, în timp ce omul vede la aproximativ 120. Cealaltă este de 16 megapixeli, filmează 4K la 30 de cadre pe secundă și full HD la 60 fps, dar deja te-ai obișnuit cu așa dotări.

Pentru că poți introduce mai mult într-o poză, cu lentile wide, vei vedea deformări pe margine. Este ceva obișnuit, este fizică, capitolul optică, dar dacă înveți să controlezi cadrul vei reuși să le reduci foarte mult. Desigur, vor fi evidente când fotografiezi arhitectură cu linii drept.

LG G5 a fost prezentat oficial la Mobile World Congress 2016 (5)

Sub aceste camere e scannerul de amprente în care e integrat și butonul de ponire și blocare, dar spre deosebire de smartphone-urile precedente acesta are butoanele de volum pe margine. În final, telefonul e completat de ecran: 5,3 inci la rezoluție 2K – mai mic, ceea ce reduce și dimensiunea telefonului, iar acesta nu-i un minus. Că tot am zis de ecran, dispune de acel mod Always-on pentru informații relevante, cum ar fi notificările și ceasul. Este un display IPS LCD, dar nu folosește decât 0,8% din energia consumată într-o oră, deoarece este activat parțial fix pentru acea porțiune.

Magia LG G5 începe cu accesoriile

Bun, și iată că reprezentantul LG era pe scenă, vorbea de telefon și începe să explice că sunt câteva module și gadgeturi pe care le poți folosi cu acesta. Un exemplu e LG Cam Plus dedicat camerei foto. Pe acest modul, care înlocuiește baza clasică a telefonului, ai buton pentru declanșare și zoom, dar și baterie suplimentară pentru un plus de autonomie.

LG G5 a fost prezentat oficial la Mobile World Congress 2016 (7)

Al doilea modul este unul dedicat audiofililor și a fost dezvoltat în parteneriat cu Bang & Olufsen. Se aude foarte bine, dar îți trebuie și căști bune, așa că dacă te vrei audiofil, nu te zgârci. Și nu, cele Beats nu sunt cele mai bune pe care le poți cumpăra. Dar măcar dacă încerci acest modul vei avea ocazia să testezi și HiFi-ul de pe Tidal.

După module, care vor fi înmulțite în timp, sunt gadgeturile reunite sub ceea ce LG numește Friends. Altfel spus, împrietenește gadgeturi.

Rolling Bot este cel mai mișto. Este un robot similar BB-8 din Star Wars, are încorporat un laser pentru a-ți enerva pisica și este controlabil de la distanță, wireless, prin WiFi. Are o cameră video care filmează full HD, așa că vezi pe unde e și poți urmări oameni prin casă. Iată că vom trăi, totuși, în viitorul familiei Jetson. Ca acest robot vor mai fi drone și orice ai mai găsi de tipul acesta și ți ar părea controlabil și util. Cu LG Friends primești și o garanție: la orice astfel de gadget te conectezi în maximum trei click-uri. Sau atingeri. Sau acțiuni. Oricum, maximum trei.

LG G5 poate controla Rolling Bot, un robot pe care sa il tii prin casa

Mai sunt LG 360 Cam și LG 360 VR. Primul îți permite să realizezi poze și videoclipuri la 360 de grade. Li se mai spune și interactive că le privești cum vrei, acționând asupra lor. Cu siguranță ai folosit așa conținut pe Google Street View, YouTube, Facebook sau în realitate virtuală. Cu 360 Cam poate fi generat conținut pentru diverse platforme și utilizatori, inclusiv pentru al doilea gadget. 360 VR sunt ochelari de realitate virtuală care se conectează la telefon prin cablu. La 118 grame sunt mai ușori decât o cască de realitate virtuală și mai puțin deranjanți. Acesta este și unul dintre principalele atuuri pe care compania le scoate în față.

Acesta e planul LG și este unul în care telefonul trece în plan secundar. Desigur, are cele mai bune dotări tehnice, dar în 2016, mai mult decât în oricare an, acestea începe să nu mai fie la fel de importante, dacă doar atât oferă un smartphone. Acum, LG propune să ai mai multe gadgeturi care să se conecteze ușor, într-un fel sau altul, la telefon. Acoperă realitatea virtuală, fotografia, autonomia mai mare și divertismentul de acasă.

LG G5 a fost prezentat oficial la Mobile World Congress 2016 (2)

LG G5 devine un hub pe care îl poți folosi ca pe un smartphone sau îl transformi în ceva mai mult. Și aceasta e abia seria de debut. În funcție de parteneri și cerere, am putea vedea proiectoare, diverse proiecte de drone, roboți pentru diverse scopuri – unul care să îți educe bebelușul să recunoască anumite desene sau cuvinte, de exemplu. Pe scurt, posibilitățile sunt imense.

La fel și când vine vorba de module. Google mizează puternică pe Project Ara, să compui telefonul de la componentele hardware, dar până vom vedea un așa produs finalizat Google ar putea avea succes cu acesta. Și un plus e că acestea nu se „lipesc“ de telefon, cum mai sunt accesoriile pentru sporirea capacităților camerei foto. Acestea „sunt“ în telefon. Nu toți vor dori muzică mai bună, dar pentru aceia puțini care o fac LG se asigură că are o soluție. Și dincolo de consumatori obișnuiți, acest smartphone (sau versiuni mai ieftine create cu aceeași idee) poate deveni o componentă în diverse afaceri, cum ar fi servicii de livrare.

LG G5 a fost prezentat oficial la Mobile World Congress 2016 (11)

Prezentarea LG a fost desprinsă dintr-o bandă desenată, hazlie, dar ceea ce a introdus e destul de serios. La aproape un deceniu de la primul smartphone dezirabil de masa mare de utilizatori, telefonul inteligent devine mai interesant mulțumită celorlalte gadgeturi care îl însoțesc.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele