Lego se transformă în cele mai noi telescoape
După ce construcția lui va fi dusă la bun sfârșit, European Extremely Large Telescope va fi cel mai mare telescop optic din lume. Vestea proastă e că nu va vedea lumina zilei (și nici pe a stelelor) înainte de 2024. Pe de altă parte, poți să îți construiești unul personal, dar printr-o metodă mai neconvențională.
European Southern Observatory (ESO) a creat modele de Lego ale imensului telescop, precum și ale Very Large Telescope (VLT) și le-a încărcat pe site-ul Lego Ideas. Dacă suficient de mulți oameni votează designurile, Lego va lua în calcul ideea de a le transforma în kituri, pentru ca fiecare să își poată construi propriile telescoape, la o scară mai mică.
Designul pentru EELT Lego există din 2014, dar astronomul Frans Snik abia l-a prezentat pe cel pentru VLT, care e deja construit. Varianta sa Lego e de 150 de ori mai mică și folosește 3.104 piese. De asemenea, nu e deloc ieftină: se ridică la 600 de dolari, iar telescopul adevărat costă 372 de milioane de dolari. Poți vota și tu pe site, dacă vrei ca ELT și VLT să devină kituri, mai ales dacă ești pasionat de Lego. Sau dacă ai suficient timp liber.