09 mai 2016 | 13:15

Bateriile inventate de Toyota ar putea ajuta la crearea unor telefoane mai mici

ACTUALITATE
Bateriile inventate de Toyota ar putea ajuta la crearea unor telefoane mai mici

Cercetătorii de la Toyota sunt de părere că noua lor tehnologie ar putea înlocui bateriile litiu-ion din prezent.

Cercetătorii din toată lumea efectuează de ani de zile diverse experimente pentru descoperirea unor tehnologii care ar putea înlocui bateriile litiu-ion folosite în prezent pe majoritatea dispozitivelor. Acum, cei de la Toyota sunt de părere că au găsit soluția: magneziul. Din cauza faptului că elementul nu se degradează la fel de rapid precum litiul, bateria va avea o durată de viață mai mare.

Mai mult decât atât, după cum menționează și cei de la Pocket-lint, nu este nevoie de crearea unui strat protector pentru electrolit, fapt care ar putea duce la o reducere considerabilă a costurilor de fabricație. Asta ca să nu mai menționăm și impactul negativ redus asupra mediului înconjurător.

Nu este prima oară când magneziul a fost luat în considerare drept o soluție pentru bateriile viitorului. În aer, litiul nu este stabil, motiv pentru care ionii sunt reduși. Asta limitează cantitatea de energie pe care o pot stoca bateriile. De cealaltă parte, magneziul este mult mai dens și mai stabil. Astfel, ar putea fi stocată o cantitate mai mare de energie în baterii cu dimensiuni similare celor litiu-ion. Iar în cazul în care producătorii nu ar dori să mărească această capacitate a acumulatorilor, ar putea micșora dimensiunea bateriilor, fără a pierde, însă, din autonomie.

În urmă cu ceva vreme, Organizația Internațională de Aviație Civilă (ICAO) din cadrul Națiunilor Unite a interzis transportul acumulatorilor de tip litiu-ion în bagajele de cală, în urma unor plângeri înaintate atât de producătorii de avioane, cât și de anumiți piloți. După cum scrie pe site-ul celor de la Reuters, acestea ar reprezenta un risc de incendiu, iar decizia organizației ar fi intrat în vigoare în data de 1 aprilie. În cazul în care o baterie litiu-ion de rezervă sau un dispozitiv care se folosește de o asemenea baterie se află în bagajul de mână, nu veți avea parte de nicio problemă.