iPhone 7, prezentat în detaliu cu o zi înainte de lansarea oficială

iPhone 7, prezentat în detaliu cu o zi înainte de lansarea oficială

Update: Lansarea iPhone 7 are loc miercuri seară, la ora 20.00 a României. Evenimentul Apple are loc la Bill Graham Civic Center din San Francisco. Veți putea urmări evenimentul în format Live Text în acest articol.

Un site din Vietnam ar fi prezentat deja următorul telefon al celor de la Apple.

Cu doar o zi rămasă până la lansarea următorului telefon Apple, un site din Vietnam a publicat impresiile unui utilizator care ar fi avut deja ocazia de a folosi iPhone 7. După cum scriu și cei de la 9to5Mac, impresiile acestuia nu sunt diferite de majoritatea informațiilor pe care le-am primit în ultima perioadă prin intermediul unor leak-uri.

De fapt, în materialul respectiv, pe care îl puteți citi aici, nu este oferită nicio poză cu viitorul iPhone, astfel că mulți se îndoiesc de autenticitatea acestui. Chiar și așa, autorul face o afirmație foarte interesantă în text. Conform acestuia, iPhone 7 va fi capabil să înregistreze materiale video la rezoluție 4K la 60 de cadre pe secundă. Niciun dispozitiv comercializat pe piață în prezent nu este capabil de un asemenea lucru, iar telefoanele din generațiile anterioare puteau înregistra doar la 30 fps.

Doar versiunea de 4,7 inci este prezentată, astfel că nu ar fi un feature disponibil doar pe modelul Plus. 9to5Mac menționează că o asemenea adiție ar explica și decizia Apple de a dubla capacitatea maximă de stocare disponibilă, întrucât videoclipurile 4K ocupă foarte mult spațiu. De asemenea, iPhone 7 va fi disponibil și într-o versiune neagră, în cadrul căreia logo-ul de pe spatele telefonului va fi mat.

Lansarea iPhone 7 Plus și 7 va putea fi urmărită în direct aici, dar trebuie să îndepliniți câteva condiții. Mai exact, lansarea în format live video va putea fi văzută de către posesorii de iPhone, iPod, iPad cu iOS 7 sau mai nou, prin browserul Safari, de posesorii de Mac cu OS X V10.8.5 sau mai nou, sau de către posesorii de Apple TV. Vestea bună este că și cei care nu au dispozitive Apple pot urmări evenimentul, dar au nevoie de un PC cu Windows 10 și de browserul Edge.

Vă așteptăm alături de noi, miercuri, de la ora 19.50, pentru live text și live video pe Facebook

Etichete: