HTC 10 evo a fost lansat la nivel global
Taiwanezii de la HTC au introdus de curând pe piață noul model 10 evo.
În urmă cu câteva zile, taiwanezii lansau în Statele Unite ale Americii, în colaborare cu cei de la Sprint, modelul Bolt. Acum, conform celor de la Verge, dispozitivul a fost lansat la nivel global sub numele de HTC 10 evo. Prin urmare, în cazul în care sunteți la curent cu specificațiile acelui telefon, nu ar trebui să vă așteptați la mari schimbări.
HTC 10 evo beneficiază de același design unibody metalic pe care l-am întâlnit și în cazul modelului Bolt și de standardul IP57 pentru rezistența la apă. La nivel global, el va putea fi găsit în trei culori: una argintie, una aurie și una neagră.
În ceea ce privește specificațiile, trebuie să știți că nu avem de-a face cu un flagship în acest caz. Taiwanezii nu au inclus ultima generație de procesoare de la Qualcomm, optând, în schimb, pentru modelul Snapdragon 810, alături de care veți găsi nu mai puțin de 3GB RAM. De asemenea, acumulatorul beneficiază de tehnologia pentru reîncărcare rapidă QuickCharge 2.0. Toate acestea se vor ascunde în spatele unui ecran QHD cu o diagonală de 5,5 inci.
Cât despre camera foto, aceasta are 16 megapixeli și beneficiază de stabilizare optică. Din multe puncte de vedere, telefonul se asemănă cu HTC 10, însă sunt anumite diferențe importante între cele două telefoane. Probabil cea mai importantă dintre acestea este absența jack-ului de 3,5 milimetri pentru căști. Astfel, se pare că utilizatorii vor fi nevoiți să conecteze căști cu ajutorul portului USB Type C.
Cât despre preț, nu avem foarte multe informații pentru moment. Verge menționează că HTC Bolt este comercializat în prezent la prețul de aproximativ 600 de dolari, ceea ce înseamnă că am putea vedea un preț similar și în cazul modelului 10 evo. Rămâne totuși de văzut cât vor cere taiwanezii în schimbul noului lor telefon.