01 mart. 2016 | 21:21

Honda Civic Hatchback nu mai este pentru tinerii bine-crescuți

ACTUALITATE
Honda Civic Hatchback nu mai este pentru tinerii bine-crescuți

Seria Civic de la Honda a fost în una destul de cuminte. Deși au existat variante modificate, care au ajuns legende în lumea pasionaților de tuning, Honda Civic a fost pentru ani întregi mașina preferată a familiilor tinere.

Honda a decis că seria Civic a fost nedreptățită, de vreme ce lumea o considera prea ”civilizată” și prea cuminte ca să devină o pasiune pentru fanii auto. În acest sens, fabricantul japonez se pregătește să lanseze a zecea generație de Civic cu un design radical și extrem de agresiv. Cum motoarele Honda nu au lăsat niciodată de dorit, acum aspectul mașinii se va ridica la nivelul performanțelor oferite de corpul propulsor, mașina devenind un adevărat bolid urban, tipic industriei auto nipone.

Deși fabricantul japonez înțelesese potențialul sportiv al liniei Civic de ani întregi, menținând în producție paralelă cu seria clasică Civic și modelele sport Type-R, nu putem decât să ne imaginăm cum ar putea arăta noua variantă sport cu un design și mai agresiv decât cel pe care îl vedem.

Honda a dezvăluit noul Civic Hatchback Prototype cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Mașina este acum mai lungă, mai joasă și mai lată decât ultima generație de Civic-uri și vine cu faruri LED care includ și un mod de iluminare pe timp de zi.

Semănând din spate alarmant de mult cu Subaru Hatchback încordat și pus pe bătaie, noua Honda Civic a decis să se separe definitiv de publicul său principal, tinerii familiști, și să intre în lumea tunerilor și a bolizilor urbani, acolo unde o armată de fani Fast and Furious o așteptau să vină de ani buni.

Honda Civic Hatchback nu mai este pentru tinerii bine-crescuți