Google te ajută să creezi aplicații de Android fără să știi programare

Google te ajută să creezi aplicații de Android fără să știi programare

În speranța că vor descoperi noi idei revoluționare pentru aplicații de Android, cei de la Google au dat startul unui program educațional foarte interesant.

Chiar și dacă ai noțiuni mai mult sau mai puțin avansate de programare, nu este foarte ușor să te apuci de aplicații de Android. Cu toate acestea, Google speră să trezească în voi spiritul de programator prin intermediul unui sistem de tutoriale complet gratuit.

Atât Google, cât și Apple, oferă potențialilor dezvoltatori, complet gratuit, uneltele necesarea realizării de aplicații pentru mobile. Asta nu înseamnă însă că de mâine deveniți programatori, mai ales dacă nu ați făcut niște cursuri de programare în liceu, facultate sau chiar și în timpul liber.

Prin intermediul unui nou curs de Android Basics, intitulat nanodegree, disponibil pe Udacity, o serie de experți în programare de la Google vă ajută să dobândiți, într-un format cât se poate de intuitiv, noțiunile de care aveți nevoie pentru a scrie primele voastre programe. În teorie, acesta este un curs plătit, dar parcurgând doar partea de 7 zile disponibilă gratuit, v-ați atins scopul.

Partea cea mai importantă a acestui curs Android Basics este că, deși puteți crea aplicații cu adevărat utile, nu este necesar să aveți nici cea mai vagă noțiune de programare în momentul în care v-ați apucat de treabă. Nu aveți nevoie decât de Android Studio instalat și de un pic de răbdare și determinare. După ce ați bifat aceste puncte, cursul vă va ajuta ca în aproximativ o săptămână să dețineți deja un portofoliu semnificativ de programe și progrămele cu diferite grade de dificultate.

În definitiv, s-ar putea să nu creați neapărat ceva revoluționar, dar s-ar putea să vă dezvăluiți înclinația spre acest domeniu și asta este cel mai important. După aceea, puteți plăti pentru un curs mai complex și pentru interacțiunea cu sesiuni de training individuale. Ca un mic bonus, veți primi și o diplomă după parcurgerea întregului curs Basics dacă vă numărați printre primii 50 de indivizi care l-au parcurs.

Citește și:
Sursa: Engadget