Google și drepturile de autor: cât conținut este șters în fiecare lună
Drepturile de autor sunt o chestiune extrem de serioasă în America. Prin intermediul acestora artiștii reușesc să se susțină financiar într-o lume în care accesul la conținut original e mai ușor ca niciodată.
Cum astăzi Internetul este esențial pentru a te face remarcat, dar și pentru a fura, cel mai important actor al lumii Internetului zilelor noastre, Google, face eforturi imense ca să țină departe pirateria, sau insușitul ilegal de conținut, de utilizatorii onești de Internet.
Intrată în vigoare în 1998, Digital Millennium Copyright Act, sau DMCA, legea fundamentală care protejează conținutul original al diferiților artiști în mediul online, a fost pusă în aplicare de Google în 2006 când a căpătat destulă influență în industrie cu ajutorul binecunoscutului său motor de căutare.
Conform DMCA, lege semnată de Bill Clinton, se stipulează că firme precum Google nu sunt responsabile pentru materialele urcate în mediul online, dar au obligația să reacționeze atunci când sunt sesizate de către un deținător al drepturilor de autor care a observat că acestea îi sunt încălcate de altcineva pe Internet.
Primul, și cel mai cunoscut site unde legea DMCA a intrat în forță a fost YouTube, locul unde Google șterge sute clipuri video și închide un număr similar de conturi în fiecare zi. Totuși, în afara YouTube-ului, mulți dintre deținătorii de drepturi de autor pot abuza de legea DMCA prin înghețarea de site-uri întregi, fără ca deținătorii acestora să poată face nimic din cauza temerii de un eventual proces costisitor.
Cum abuzul se proliferează mai departe atunci când nu este controlat, multe departamente ale protecției drepturilor de autor ce țin de casele de discuri, sau de studiourile de film folosesc boți care vânează site-urile de hosting, torrente și altele, pentru cele mai mici urme de încălcare ale drepturilor de autor, ca apoi să ceară Google să le închidă. Drept dovadă stă un raport obținut de TorrentFreak care menționează că în acest moment Google se ocupă de ștergerea a 75 de milioane de materiale ilegale urcate pe Internet în fiecare lună. Această cifră este uriașă față de cele câteva sute de mii de materiale ce trebuiau șterse în 2011 și este cu ordine întregi de magnitudine mai mare decât cele opt pe lună pe care Google le ștergea în 2006.
Controversa este și mai accentuată de faptul că în ziua de azi nu poți să urci nimic în spațiul online fără ca ”dulăii” departamentelor de drepturi de autor să nu te invadeze cu cereri de ștergere a materialului postat, doar pentru că pe fundal se aude o melodie la radio. În zilele de astăzi DMCA este extrem de eficient, dar mulți consideră că această lege deja a ajuns să facă abuzuri în mod regulat.