30 sept. 2016 | 09:53

Gazele cu efect de seră au o nouă sursă, nebănuită până acum

ACTUALITATE
Gazele cu efect de seră au o nouă sursă, nebănuită până acum

Gazele cu efect de seră au o multitudine de surse, însă doar recent a fost luată în calcul o sursă care contează mai mult decât se credea până acum.

Cea mai recentă știre din zona fenomenului de încălzire globală o reprezintă faptul că Pământul a trecut de pragul de 400 ppm (părți per milion) de dioxid de carbon în atmosferă, fiind extrem de puține șanse ca acest prag să mai fie coborât vreodată.

Lucrurile par să fie chiar mai problematice de atât. Un studiu efectuat recent a descoperit o nouă sursă pentru emisii de gaze cu efect de seră, aceasta fiind neluată în considerare până acum. Gazele cu efect de seră produse astfel depășesc emisiile de CO2 și metan ale Canadei. Cantitatea de astfel de emisii este de 1  miliard de tone de dioxid de carbon, reprezentând 1,3% din totalul gazelor cu efect de seră pe care le producem.

Și totuși, care este sursa acestor emisii? Barajele și rezervoarele care produc energie hidroeletrică ”curată” și care sunt folosite pentru a iriga peste 1 milion de locații din întreaga lume sunt elementele responsabile, conform sciencealert.com.

Ce e și mai îngrijorător este faptul că 79% din totalul gazelor produse de aceste rezervoare e metanul, ce are de 36 de ori mai mult potențial de a încălzi atmosfera decât dioxidul de carbon. Dioxidul de carbon reprezintă 17% din total, iar oxidul de azot, ultimele 4 procente.

De asemenea, nu doar centralele hidroeletrice sunt responsabile, ci orice fel de rezervor artificial. Astfel, dacă am inundat în mod deliberat zone pentru a iriga culturi, pentru a preveni inundații naturale și pentru a genera energie, am contribuit la încălzirea accelerată a planetei.

Asta nu înseamnă neapărat că energia hidroeletrică nu mai este o opțiune viabilă. Trebuie doar ca oamenii să fie mai informați despre efectele pe care facilități masive, ca barajele, le au. Lacurile artificiale create astfel aduc cantități mari de materie organică într-o zonă și sunt alimentate de apă dulce, astfel că organisme noi sunt aduse constant. Organismele din astfel de lacuri consumă rapid oxigenul, făcând loc materiei organice ce se hrănește cu dioxid de carbon și elimină metan.