Trăsnetul a ucis sute de reni adunați într-un singur loc

Trăsnetul a ucis sute de reni adunați într-un singur loc
16:48 29.08.2016

Oficialii norvegieni au găsit sute de reni morți într-un singur loc.

În unele țări, pe parcursul timpului, au mai fost întâlnite cazuri în care trăsnetul a ucis numeroase animale într-un singur loc. După cum scriu și cei de la Verge, cel mai grav incident de acest fel a avut loc în anul 2005 în Australia. Atunci, o descărcare electrică a ucis nu mai puțin de 68 de vaci, evenimentul fiind consemnat chiar și în Cartea Recordurilor.

Însă de această dată, în Norvegia, se pare că avem de-a face cu un eveniment mult mai serios. Conform unor informații apărute pe internet în ultimele zile, în jur de 323 de reni au fost uciși de trăsnet în aceeași zonă situată în apropiere de Hardangervidda, în partea de sud a țării.

Reni uciși de fulger

În legătură cu faptul că o descărcare electrică a fost responsabilă de moartea animalelor, nu există prea multe dubii. Oficialii de acolo însă nu știu sigur dacă a fost vorba despre unul singur, sau despre mai multe fenomene de acest fel. ”Am mai întâlnit cazuri în care animalele să moară în urma unor descărcări electrice, dar nu-mi amintesc să fi auzit vreodată despre o situație în care să-și piardă viața atât de multe într-un singur loc. Nu știm dacă a fost un singur trăsnet sau mai multe. Nu am face decât să speculăm dacă ne-am pronunța”, a declarat un oficial al NNI (Norwegian Nature Inspectorate).

În Hardangervidda locuiesc în jur de 10.000 de reni, iar unii susțin că sutele de animale ar fi murit deoarece s-ar fi aflat mult prea aproape unul de celălalt. Nici oamenii nu au fost feriți de asemenea incidente. Cel mai grav accident cauzat de un trăsnet a avut loc în anul 1971, atunci când un avion al unei linii aeriene din Peru a a fost lovit și s-a prăbușit în fluviul Amazon. 91 de oameni au murit atunci.

 

loading...