12 dec. 2016 | 17:04

FBI și CIA se contrazic în privința influenței rușilor asupra alegerilor

ACTUALITATE
FBI și CIA se contrazic în privința influenței rușilor asupra alegerilor

Cele două organizații americane au ajuns au ajuns la concluzii diferite în legătură cu rolul hackerilor ruși în alegerile prezidențiale din Statele Unite.

Alegerile prezidențiale din Statele Unite au divizat populația, iar numeroase publicații au indicat faptul că rușii au avut intenția de a-l ajuta pe Donald Trump să câștige. Chestiunea este una extrem de importantă, iar, de curând, un raport al celor de la CIA ar fi confirmat spusele jurnaliștilor cu privire la rolul rușilor în ecuația respectivă.

Astfel, un oficial din cadrul FBI a fost nevoit să apară în fața membrilor Casei Reprezentanților, pentru a-și exprima părerea în legătură cu concluzia CIA. În mod surprinzător, acesta a oferit un răspuns contradictoriu, scoțând în evidență diferențele dintre cele două organizații și problemele cu care se confruntă autoritățile atunci când vine vorba de acțiunile Kremlinului.

Așa cum scrie și Washington Post, nu trebuie ignorat și aspectul cultural în chestiunea care privește cele două organizații americane. Mai exact, FBI-ul preferă dovezile tangibile care demonstrează în mod clar un lucru. De cealaltă parte, CIA-ul deduce de multe ori anumite aspecte, în funcție de comportament. Prin urmare, FBI-ul nu este convins în legătură cu faptul că Rusia ar fi avut, într-adevăr, un scop anume în timpul ultimelor alegeri prezidențiale din Statele Unite.

Lucrurile au devenit din ce în ce mai ciudate în ultimele luni de zile. Cu puțin timp înainte de alegeri, FBI-ul a declarat că a descoperit noi e-mail-uri, care ar fi avut legătură cu ancheta în care era implicată Hillary Clinton. Ulterior, s-a demonstrat că mail-urile erau inutile, însă anumiți oficiali au sugerat că analiza acestora nu ar fi fost realizată în mod corespunzător. Acum, un senator american cere demisia șefului FBI întrucât Biroul ar fi ascuns dovezi cu privire la motivele pentru implicarea rușilor.

Și președintele Obama s-a implicat în chestiunea respectivă, cerând un raport complet cu privire la acțiunile cibernetice întreprinse de ruși pe parcursul campaniei electorale recente. Președintele vrea ca majoritatea informațiilor din raport să fie dezvăluite, însă membrii Congresului vor să desfășoare, în acealși timp, propria investigație.