Fabrica în care taiwanezii vor să producă cele mai performante procesoare

Fabrica în care taiwanezii vor să producă cele mai performante procesoare

Taiwanezii de la TSMC au de gând să construiască o nouă fabrica, pentru a produce procesoarele viitorului.

La mijlocul lunii octombrie, vă spuneam că Samsung începuse deja procesul de fabricare a procesoarelor pe 10 nanometri. Acestea se bazează pe o structură avansată de tranzistori 3D, iar Samsung a adus o serie de îmbunătățiri față de tehnologia de procesare în comparație cu procesul de 14nm. Conform companiei, noile procesoare vor avea o creștere de 30% în materie de eficiență raportată la suprafață, dar și o creștere de 27% la capitolul performanță și o scădere de 40% la capitolul energie consumată.

În același timp, însă, rivalii coreenilor își fac planuri mari pentru viitor. Taiwanezii de la TSMC își doresc ca viitoarele lor procesoare să beneficieze de tehnologiile de construcție pe 5 nanometri și trei nanometri, iar pentru asta, eu sunt pregătiți să construiască o fabrică nouă. Așa cum scrie și site-ul Android Authority, noua tehnologie ar duce la reducerea dimensiunilor și a consumului procesoarelor, creând, în același timp, mai mult spațiu pentru celelalte componente dintr-un dispozitiv.

Însă nu vă așteptați să vedeți asemenea chip-uri pe piață în viitorul apropiat. Înainte de a vă gândi la procesoare pe 5 nanometri sau 3 nanometri, trebuie să țineți cont de faptul că TSMC nici măcar nu a introdus încă generația pe 10 nanometri. Zvonurile indică faptul că fabricarea chip-urilor A11, destinate următoarelor iPhone-uri, va începe în viitorul apropiat.

Noua fabrică, despre care am scris mai sus, i-ar costa pe asiatici în jur de 16 miliarde de dolari. ”Avem nevoie de ajutorul guvernului pentru a găsi o suprafață suficient de mare și cu acces suficient de bun pentru a construi o fabrică avansată, în vedere asamblării chip-urilor pe 5 nanometri și 3 nanometri”, menționează TSMC.

De asemenea, construirea procesoarelor nu va fi un proces extrem de ușor. Taiwanezii vor fi nevoiți să investească o cantitate mare de resurse, pentru a rezolva numeroasele probleme pe care le-ar avea chip-urile de asemenea dimensiuni.

Citește și:
Etichete: